Festivalul Sarmalelor și Piftiilor ”In memoriam Radu Ciobanu”


Data și ora

29 Septembrie - 29 Septembrie 2024, 12:00 - 19:00


Despre

Duminică, 29 septembrie, începând cu ora 12.00 vă așteptăm în Peștișani(Zona Nucet) la cel mai important festival gastronomic al toamnei-Festivalul Sarmalelor și Piftiilor ”In memoriam Radu Ciobanu”!

Vom începe cu concursul gastronomic la care vor fi analizate, măsurate și mai ales degustate cele mai bune sarmale și piftii, pentru că așa e obiceiul la Gorj-să se servească piftiile(răciturile) împreună cu sărmăluțele fierbinți și nu separat ca în alte multe zone din țară. Iată, dragi oaspeți de pretutindeni că veți avea ocazia să cunoașteți astfel și un obicei inedit din zona Gorjului.

Vor participa la concurs atât bucătari din zona industriei ospitalității cât și gospodine iscusite din tot Gorjul care vor vrea să se mândrească cu bucatele lor alese.

Pentru copii vom pregăti multe ateliere de creație astfel încât imaginația lor să fie pusă la încercare.
Vom avea alături de noi și câțiva meșteri populari astfel încât dacă doriți să plecați acasă cu un vas de lut plin cu sărmăluțe sau chiar și doar o strachină să o puteți face.

Va fi multă mâncare tradițională-pe lângă sarmale și piftii oaspeții bucătari vă vor aștepta și cu tocan de oaie, fasole cu afumătură, pomana porcului, friptură la proțap și alte preparate tradiționale românești.

Spre seară vă așteptăm cu un program artistic special în care vom îmbina atât folclorul autentic românesc cu muzica ușoară de calitate!
Vom reveni cu detalii vizavi de programul artistic!

Până atunci vă invităm să vă notați data de 29 septembrie. Între orele 12.00 și 24.00 vă așteptăm la Peștișani!

Festivalul este organizat de Consiliul Județean Gorj, Primăria și Consiliul Local Peștișani, Ansamblul Artistic Profesionist ”Doina Gorjului”, Asociația ”Acasă la Brâncuși”!
Parteneri-Liceul Tehnologic ”Constantin Brâncuși” Peștișani și Asociația ”Discover Peștișani”!

sursa

Evenimente similare

Toate

Sep

28

Haidaț' pe la noi! - Deschideți lada cu zestre sălăjeană

28 Septembrie - 29 Septembrie Piața Iuliu Maniu, Zalău, Romania

Sep

29

Întâlniri de Tezaur la Stâna Ștefanu - Ateliere de gastronomie tradițională

29 Septembrie - 01 Octombrie DN67C, Voineasa 247750, Romania

Sep

29

Festivalul Sarmalelor și Piftiilor ”In memoriam Radu Ciobanu”

29 Septembrie - 29 Septembrie 217335 Peștișani, Romania

Sep

29

Târgu Ziua Recoltei la Jucu

29 Septembrie - 29 Septembrie Ecolor, str. Duvana nr. 12, Juc-Herghelie 407352, Romania

Oct

4

Târgul de Toamnă și Festivalul Kürtőskalács

04 Octombrie - 06 Octombrie Strada Crângului 1, Sfântu Gheorghe 520032, Romania