Politică de Confidențialitate

CINE SUNTEM?

A.  Suntem Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene din România, minister care face parte din Guvernului României (“Noi” sau “M.I.P.E.”);

M.I.P.E. este un organism guvernamental oficial, parte a Guvernului României, cu sediul la Șos. București-Ploiești nr. 1-1B, Victoria Office, Scara Str. Menuetului 7, Sector 1, București. Platforma oficială a M.I.P.E. și datele de contact ale M.I.P.E. pot fi accesate urmând acest link. ORICE REFERIRI CONȚINÂND CUVINTELE „NOASTRE”, „NOI” SAU ALTELE SIMILARE TREBUIE ÎNȚELESE CA REFERIRI LA M.I.P.E..

B.  M.I.P.E. deține în mod exclusiv și operează Platforma România Atractivă (“Platforma” sau “Platforma România Atractivă”);

Platforma reprezintă o soluție software dedicată publicării și promovării „Programului România Atractivă”, care poate fi accesat atât în varianta unei aplicații mobile (accesibilă prin descărcare prin Apple App Store și Google Play Store), cât și în varianta web (disponibilă la www.romania-atractiva.ro). Pe parcursul acestui document, prin termenul de “Platformă” ne vom referi la oricare dintre cele două versiuni, cu excepția cazului în care vom indica explicit altfel.

SCOPUL ACESTUI DOCUMENT ESTE să stabilească regulile de prelucrare a datelor cu caracter personal referitoare la Platforma România Atractivă.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene prelucrează date cu caracter personal, în calitate de operator, în legătură cu Platforma.

ACEASTĂ POLITICĂ ȚI SE ADRESEAZĂ:

A.  Dacă accesezi și navighezi pe Platformă – în calitate de Vizitator; și/sau

B.  Dacă utilizezi Platforma în baza unui cont de utilizator – în calitate de Utilizator.

Orice termeni scriși cu majusculă în acest document și care nu este definit aici va avea sensul prevăzut în termenii și condițiile aferente Platformei, disponibili aici: link

Te rugăm să consulți documentul integral în paginile următoare.

1.  CE DATE CU CARACTER PERSONAL PRELUCRĂM?

1.1. Cu ocazia vizitării Platformei (ale Vizitatorilor);

Datele cu Caracter Personal prelucrate | Nu prelucrăm alte date cu caracter personal, cu excepția celor prevăzute în politica noastră privind cookie-urile, disponibilă aici
 
1.2.  Când ești înregistrat cu un cont de utilizator (ale Utilizatorilor);

a.  înregistrarea unui cont de utilizator;

Datele cu Caracter Personal prelucrate | (în funcție de metoda de înregistrare aleasă)
· nume, prenume, e-mail;
sau
·  datele aferente contului asociat unei platforme (Google/Apple) în cazul în care te înregistrezi în Platformă cu datele asociate contului tău în respectiva platformă

Scopul prelucrării | Pentru a-ți putea pune la dispoziție funcționalitățile Platformei, astfel cum a fost dezvoltată.

Temeiul legal | Executarea unui contract la care tu ești parte în calitate de persoană vizată (conform art. 6, alin. 1, lit. b din RGPD).

Cât timp le prelucrăm | Pe toată durata existenței contului de utilizator până la ștergerea acestuia, indiferent de situația în care este inițializată ștergerea.

Către cine le transferăm, pe perioada prelucrării | Către persoanele identificate în secțiunea 6 mai jos.
 
b.  Salvarea unei rute în contul tău de Utilizator;

Datele cu Caracter Personal prelucrate | Datele de la pct. 1.1 li. a de mai sus, precum și detaliile obiectivelor sau rutelor salvate de tine în contul de Utilizator.

Scopul prelucrării | Pentru a-ți putea pune la dispoziție funcționalitățile Platformei.

Temeiul legal | Temeiul îl reprezintă executarea unui contract la care tu ești parte în calitate de persoană vizată (conform art. 6, alin. 1, lit. b din RGPD).

Cât timp le prelucrăm | Pe toată durata existenței contului de utilizator

Către cine le transferăm, pe perioada prelucrării | Către persoanele identificate în secțiunea 6 mai jos.
 
c.   Publicarea unor calificative, descrieri și/sau recenzii cu privire la un obiectiv cultural-turistic;
 
Datele cu Caracter Personal prelucrate | Numele, prenumele, calificativul, descrierea și/sau recenzia ta cu privire la un obiectiv cultural-turistic precum și data publicării lor în Platformă.

Scopul prelucrării | Prelucrăm datele astfel încât să îți putem pune la dispoziție funcționalitățile Platformei.

Temeiul legal | Temeiul îl reprezintă consimțământul tău în calitate de persoană vizată (conform art. 6, alin. 1, lit. a din RGPD), acordat la momentul creării contului tău de Utilizator

Cât timp le prelucrăm | Pe toată durata existenței contului de utilizator sau până la retragerea consimțământului.

Către cine le transferăm, pe perioada prelucrării | Către persoanele identificate în secțiunea 6 mai jos.
 
d.  Publicarea de Conținut cu privire la un obiectiv cultural-turistic;

Datele cu Caracter Personal prelucrate | Numele, prenumele tău precum și imaginea ta în cazul în care conținutul pe care îl publici prin recenzii (de exemplu, o fotografie cu tine la un anumit obiectiv) conține imaginea ta.

Scopul prelucrării | Prelucrăm datele astfel încât să îți putem pune la dispoziție funcționalitățile Platformei.

Temeiul legal | Temeiul îl reprezintă executarea unui contract la care tu ești parte în calitate de persoană vizată (conform art. 6, alin. 1, lit. b din RGPD).

Cât timp le prelucrăm | Pe toată durata existenței contului de utilizator

Către cine le transferăm, pe perioada prelucrării | Către persoanele identificate în secțiunea 6 mai jos.
 
e.  Contactarea Utilizatorilor;

Datele cu Caracter Personal prelucrate | Numele, prenumele, adresa de e-mail.

Scopul prelucrării | Prelucrăm datele astfel încât să putem comunica în legătură cu orice întrebare sau problemă intervenită în legătură cu Platforma.

Temeiul legal | Temeiul îl reprezintă executarea unui contract la care tu ești parte în calitate de persoană vizată (conform art. 6, alin. 1, lit. b din RGPD), anume pentru a-ți putea răspunde la întrebarea formulată și în legătură cu care cauți o soluție.

Cât timp le prelucrăm | Pe toată durata existenței contului de utilizator

Către cine le transferăm, pe perioada prelucrării | Către persoanele identificate în secțiunea 6 mai jos.
 
1.3.  Cu ocazia soluționării disputelor în legătură cu utilizarea Platformei

Datele cu Caracter Personal prelucrate | Nume, prenume și/sau e-mail și, după caz, alte date ori informații necesare în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile, disponibilă aici, în legătură cu utilizarea Platformei de către tine.

Scopul prelucrării | Prelucrăm datele pentru apărarea drepturilor și intereselor Noastre legitime și susținerea oricăror cereri formulate de noi în fața organelor judiciare sau a oricăror altor autorități publice.

Temeiul legal | Temeiul îl reprezintă interesul legitim (art. 6, alin. 1, lit. f din RGPD)
Detalii: interesul Nostru legitim de a ne apăra drepturile sau interesele legitime ori de a susține pretențiile rezultate sau aflate în strânsă legătură cu încheierea sau executarea unui contract sau în vederea exercitării dreptului la apărare în ipoteza inițierii unor proceduri litigioase împotriva Noastră.

Cât timp le prelucrăm | pe durata termenului de prescripție a drepturilor Noastre, precum și pe durata necesară soluționării disputei, oricare dintre acestea este mai lungă.

Către cine le transferăm, pe perioada prelucrării | Către persoanele identificate în secțiunea 6 mai jos.

1.4. Mesaje comerciale (de exemplu, email marketing)

Datele cu Caracter Personal prelucrate | Nume, prenume și/sau e-mail.

Scopul prelucrării | Prelucrăm datele pentru a te ține la curent cu noutăți legate de Platformă și despre Programul România Atractivă.

Temeiul legal | Temeiul îl reprezintă consimțământul tău în calitate de persoană vizată (conform art. 6, alin. 1, lit. a din RGPD), acordat la momentul creării contului tău de Utilizator.

Cât timp le prelucrăm | Până la data retragerii consimțământului tău.

Către cine le transferăm, pe perioada prelucrării | Către persoanele identificate în Secțiunea 6 mai jos.

2.   DE UNDE OBȚINEM ACESTE DATE ?

Datele sunt furnizate direct de către tine în calitate de Utilizator sau, după caz, indirect, în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile, disponibilă aici

Poți refuza să furnizezi anumite Date cu Caracter Personal dar, într-un astfel de caz, este posibil să nu poți beneficia de anumite funcționalități sau servicii specifice Platformei.

3.  DESPRE TEMEIURILE LEGALE

Temeiul legal de prelucrare diferă în funcție de situația concretă de la pct. 1 de mai sus, precum și de Datele cu Caracter Personal prelucrate.

În situațiile în care vom prelucra Datele tale cu Caracter Personal în temeiul consimțământului, vom solicita consimțământul tău liber, informat, specific și neechivoc pentru respectiva prelucrare. Prin exprimarea consimțământului tău, vei fi de acord că putem prelucra Datele cu Caracter Personal, în conformitate cu această Politică.

4.  PRELUCRAREA AUTOMATĂ A DATELOR CU CARACTER PERSONAL

Datele tale cu Caracter Personal nu vor fi prelucrate în vederea generării unor decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată care ar urma să producă efecte juridice asupra ta sau să vă afecteze într-o măsură semnificativă, în sensul celor prevăzute de art. 22 alin. (1) din RGPD. 

5.  DURATA DE PRELUCRARE

Durata de prelucrare a Datelor cu Caracter Personal diferă în funcție de operațiunea specifică de prelucrare.

În anumite circumstanțe, este posibil să păstrăm Datele cu Caracter Personal pentru perioade mai lungi de timp pentru a avea o evidență exactă a raporturilor tale cu noi în cazul oricăror plângeri ori dacă credem în mod rezonabil că există o perspectivă de litigiu.

6.  TRANSFERUL DATELOR CU CARACTER PERSONAL

Putem transfera Datele cu Caracter Personal, în măsura în care acest lucru este necesar, următoarelor categorii de destinatari:

a. furnizori de servicii IT, în calitate de persoane împuternicite de Minister în legătură cu prestarea anumitor servicii în legătură cu Platforma și, după caz, cu privire la Platforma România Atractivă, precum Terra Building SRL, cu sediul în Orlat, Jud. Sibiu, str. Nouă, Nr. 815, tel. 0269.571.477, fax, 0269.571.555, e-mail: romania.atractiva@terrabuilding.ro, înmatriculată la Registrul Comerțului din Sibiu, sub nr. J32/611/2011, cod unic de înregistrare RO14232426 și Eventya Co SRL, cu sediul în Sibiu, str. Viile Sibiului, nr. 1, jud. Sibiu, tel: 0786.509.683, e-mail: contact@eventya.net, înmatriculată la Registrul Comerțului din Sibiu sub nr. J32/408/2013, cod de identificare fiscală RO31611012; 

b.  furnizori de servicii IT, incusiv de gestionare a notificărilor sau furnizori de servicii de marketing (cum ar fi MailChimp), alte platforme (inclusiv cele asociate contului de Utilizator precum Google sau Apple);

c.  în unele cazuri, dacă legea ne impune acest fapt, este posibil să vă partajăm Datele cu Caracter Personal cu autorități guvernamentale sau de alt tip.

Acești destinatari pot fi situați în Uniunea Europeană și/sau în Spațiul Economic European, precum și în afara acestora, inclusiv în țări care nu sunt recunoscute ca asigurând un nivel adecvat de protecție, caz în care transferul Datelor cu Caracter Personal se efectuează doar dacă există garanții adecvate, în conformitate cu legea aplicabilă (precum clauzele contractuale standard emise de Comisia Europeană). Poți solicita o listă de destinatari din țări terțe, precum și o copie a dispozițiilor convenite care asigură un nivel adecvat de protecție a Datelor cu Caracter Personal. 

7.  SECURITATEA DATELOR CU CARACTER PERSONAL 

Securitatea Datelor tale cu Caracter Personal este importantă pentru noi. Prin urmare, Datele tale cu Caracter Personal vor fi prelucrate prin aplicarea unor măsuri tehnice și organizatorice rezonabile pentru a le proteja, precum limitarea accesului la Datele cu Caracter Personal, criptarea sau anonimizarea Datelor cu Caracter Personal, stocarea pe medii securizate. Cu toate acestea, în ciuda eforturilor depuse, nu putem garanta întotdeauna eficiența măsurilor de securitate implementate, și prin urmare, nu putem garanta în orice moment securitatea Datele cu Caracter Personal. 

8.   DREPTURILE PRIVIND PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

8.1.  Dreptul de acces: Ai dreptul de a obține confirmarea de la noi că Datele tale cu Caracter Personal sunt prelucrate de noi, precum și informații privind specificul prelucrării precum: scopul, categoriile de Date cu Caracter Personal prelucrate, destinatarii acestora, perioada pentru care sunt păstrate, sursa acestora, dacă le transferăm în străinătate și cum le protejăm, drepturilor tale, dreptul de a depune o plângere în fața autorității de supraveghere. 

8.2.  Dreptul la rectificare: Ai posibilitatea de a solicita rectificarea Datelor tale cu Caracter Personal, cu condiția să fie respectate cerințele legale aplicabile. În eventualitatea unor erori, după notificare, vom corecta imediat Datele tale cu Caracter Personal. 

8.3.  Dreptul la ștergere: În anumite cazuri, ai posibilitatea de a solicita ștergerea Datelor cu Caracter Personal, precum atunci când: (i) acestea nu mai sunt necesare pentru scopurile pentru care le-am colectat și le-am prelucrat; (ii) ați retras consimțământul pentru prelucrarea Datelor cu Caracter Personal și noi nu mai putem prelucra Datele cu Caracter Personal în baza altor temeiuri legale; (iii) Datele cu Caracter Personal sunt prelucrate contrar legii; (iv) dați curs unui drept legal de a vă opune. Nu avem obligația de a ne conforma solicitării tale de ștergere în cazul în care prelucrarea Datelor cu Caracter Personal este necesară pentru respectarea unei obligații legale sau pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță. De asemenea, există și alte circumstanțe în care nu suntem obligați să respectăm această solicitarea de ștergere a Datelor cu Caracter Personal. 

8.4.  Restricționarea prelucrării: Poți solicita să restricționăm prelucrarea Datelor tale cu Caracter Personal în următoarele situații: (i) în cazul în care contestați corectitudinea Datelor cu Caracter Personal, pentru o perioadă care ne permite să verificăm exactitatea Datelor cu Caracter Personal în cauză; (ii) în cazul în care prelucrarea este ilegală, și te opui ștergerii Datelor cu Caracter Personal, solicitând în schimb restricționarea utilizării lor; (iii) în cazul în care nu mai avem nevoie de Datele cu Caracter Personal în scopul prelucrării, dar ni le soliciți pentru o acțiune în instanță; (iv) în cazul în care te-ai opus prelucrării, pentru intervalul de timp în care se verifică dacă drepturile noastre legitime ca operator prevalează asupra celor ale persoanei vizate. Putem continua să folosim Datele cu Caracter Personal în urma unei solicitări de restricționare, în cazul în care: (i) avem consimțământul tău; (ii) pentru a constata, exercita sau asigura apărarea unui drept în instanță; sau (iii) pentru a proteja drepturile unei alte altei persoane fizice sau juridice.

8.5.   Dreptul la portabilitatea datelor: În măsura în care Datele cu Caracter Personal sunt prelucrate în baza consimțământului tău sau pentru executarea contractului și prelucrarea se face prin mijloace automate, ai dreptul ca Datele tale cu Caracter Personal să îți fie furnizate într-un format structurat, utilizat în mod curent și care poate fi citit automat și ai dreptul de a transmite aceste Date cu Caracter Personal altui operator. Acest drept nu afectează în mod negativ drepturile și libertățile celorlalți.

8.6.   Dreptul la opoziție: În anumite situații, precum atunci când prelucrăm Datele tale cu Caracter Personal pe baza unui interes legitim, ai dreptul de a te opune prelucrării Datelor tale cu Caracter Personal de către noi. În caz de opoziție nejustificată, Compania este îndreptățită să prelucreze în continuare Datele cu Caracter Personal. De asemenea, te poți opune la prelucrarea Datelor tale cu Caracter Personal în scopul trimiterii de mesaje comerciale.

8.7.   Revocarea consimțământului: În măsura în care prelucrăm Datele tale cu Caracter Personal în temeiul consimțământului tău, poți revoca oricând consimțământul, fără a afecta legalitatea prelucrării bazate pe consimțământ înainte de retragerea acestuia.

8.8.    Procesul decizional individual automatizat: Ai dreptul de a nu fi supus unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată, inclusiv crearea de profiluri, care produce efecte juridice în privința ta sau vă afectează în mod similar într-o măsură semnificativă. Acest drept nu este aplicabil în cazul în care decizia: (i) este necesară pentru încheierea sau executarea unui contract între tine și noi; (ii) este autorizată de lege care prevede și garanții adecvate pentru drepturile și libertățile tale; (iii) are la bază consimțământul tău explicit.

8.9.   Dreptul de a te adresa autorității de supraveghere: Ai dreptul de a depune o plângere înaintea Autorității Naționale pentru Supravegherea Prelucrării Datelor cu Caracter Personal („ANSPDCP”) în legătură cu orice încălcare a drepturilor tale privind prelucrarea Datelor tale cu Caracter Personal. Datele de contact ale ANSPDCP sunt: B-dul G-ral. Gheorghe Magheru 28-30, Sector 1, cod poștal 010336 București, Romania; e-mail: anspdcp@dataprotection.ro.

Pentru exercitarea drepturilor menționate mai sus, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail: contact@romania-atractiva.ro.

9.  CONTACT

Dacă aveți întrebări sau nelămuriri cu privire la această Politică sau la implementarea acesteia, ne poți contacta la adresa de email: contact@romania-atractiva.ro.