Zidurile Cetății Oradea - Bastionul Crăișorul

Închis temporar
Trăiește o fascinantă experiență medievală, descoperind Cetatea din inima orașului Oradea! Prin trecutul istoric, peisajul arhitectural unic, dar și prin legendele țesute în jurul unor evenimente care i-au marcat existența, Cetatea îți oferă informații valoroase din domeniile istoriei, astronomiei, culturii și artei. 

Cetatea Oradea se numără printre cele mai notabile monumente arhitectonice medievale din Transilvania. Atractivitatea ei se datorează și formei pentagonale cu 5 bastioane amplasate la colțuri: Bastionul Aurit, Bastionul Roșu, Bastionul Crăișorul, Bastionul Bethlen și Bastionul Ciunt. Rolul lor era acela de a asigura protecția celor două porți de acces de la est și vest. În jurul fortificației se afla un șanț de apărare umplut cu apă termală care nu îngheța niciodată.

Bastionul Crăişorul, construit între anii 1569 și 1570 după proiectul lui Giulio Cesare Baldigara, a fost amplasat în faţa porţii sudice a cetăţii medievale, poarta care asigura accesul direct în palatul episcopal. Numele lui îl evocă pe cel care l-a patronat: principele Ioan Sigismund, fiul regelui Ioan Zápolya.

Fiecare cuceritor a rebotezat bastioanele cetății, astfel că, în 1660, otomanii l-au numit Juram Tabiesi, iar austriecii i-au dat numele de Sfânta Tereza în 1692.

O plimbare în Cetate îți va dezvălui aspecte inedite din istoria sa!

Povestea locului

Străbătând veacurile, Cetatea Oradea a servit drept reşedinţă pentru Episcopia Romano-Catolică de Oradea (1092-1557), fiind apoi cetate militară (1557-1857).

În urma sanctificării din 1192 a fondatorului cetății ca Sfântul Ladislau Taumaturgul, catedrala din incinta sa devine loc de pelerinaj regional, apoi european, după ce, la 25 august 1401, papa Bonifaciu al IX-lea o ridică la rangul de basilica maior, asemeni catedralelor San Marco din Veneția și Santa Maria Portiuncula din Assisi.

În secolul al XV-lea, Cetatea Oradea era unul dintre cele mai însemnate centre europene ale Umanismului şi Renaşterii. Aici a funcţionat și unul dintre primele observatoare astronomice ale Europei medievale, care a stabilit meridianul „zero” al hărţilor la Oradea, pentru două secole.

Particularități arhitecturale

În urma lucrărilor de refacere și extindere din secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, Cetatea Oradea devine o fortificație de tip bastionar italian, având bastioane de tip pană la colțuri. Este una dintre puținele cetăți bastionare din România!

Bastionul Crăișor are peretele inferior înclinat cu 24 grade faţă de verticală, fiind acoperit cu un parament de piatră fasonată. Blocurile dispuse în 15 asize orizontale au înălţimea cuprinsă între 34 și 39 cm, lăţimea medie între 30 și 40 cm şi adâncimea între 55 și 65 cm.

În timpul asediului din anul 1598, bastionul a fost distrus în urma unei explozii a prafului de pușcă depozitat într-un spațiu din interior, cauzând o deplasare a vârfului său exterior de aproximativ 1,5 - 2 metri.


Experiențe unice

Cetatea Oradea prinde viață într-un mod fermecător în timpul evenimentelor pe care le găzduiește, cel mai reprezentativ fiind Festivalul Medieval, organizat anual la începutul lunii iulie. 

În Cetate poți vizita Muzeul Orașului Oradea, două galerii de artă (Reperaj și Transylvania Art Gallery), ateliere meșteșugărești tradiționale de ceramică, țesut, pielărie și lemn, precum și un atelier de parfumerie ambientală senzațională.

Cetatea este cunoscută și ca destinație gastronomică. Câteva restaurante de top te întâmpină aici cu preparate delicioase.


Ghid Audio

Română

Animație 3D


Tur virtual


Tur virtual 2


Zidurile Cetății Oradea - Bastionul Crăișorul

Oradea, județul Bihor

Facilități
Facilități de acces persoane cu handicap

Da

Program de vizitare

Status

Închis temporar

Acces obiectiv

Bicicletă, Cale ferată, la pas, Rutier

Wi-Fi

Da

Parcare

În proximitate

Grup sanitar în locație sau proximitate

Da

Acces și intrare

Intrare liberă

Modalități de plată

Card, Numerar


Custozii își rezervă dreptul de a modifica condițiile de vizitare ale obiectivelor.

Orar

Luni

08:00-22:00

Marți

08:00-22:00

Miercuri

08:00-22:00

Joi

08:00-22:00

Vineri

08:00-22:00

Sâmbătă

08:00-22:00

Duminică

08:00-22:00


Recenzii

Alte obiective din Ruta cetăților

Placeholder
Placeholder
Placeholder

Atracții turistice din zonă

Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
0:00
0:00