Conacul Szentkereszty-Bethlen

Dacă drumul te-a adus tocmai la Câmpia Turzii, în județul Cluj, descoperă un impunător conac în stil clasicist, ridicat undeva în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Clădirea face parte dintr-un ansamblu de 5 vechi castele poziționate pe aceeași axă geografică, aflate la mică distanță unul față de altul.

Acesta este Szentkereszty-Bethlen ‒ conacul care le-a văzut pe toate. Poate că astăzi zidurile nu-ți vor spune multe, dar sigur vei fi surprins să afli că istoria clădirii bifează principalele teme majore din viața celor care l-au locuit: iubirea dintre Ödön Bethlen și Margit Huszár, constituirea familiei lor, nașterea celor doi copii și apoi războiul și moartea, mai exact fuga familiei din calea luptelor dure din cel de-al Doilea Război Mondial și moartea doamnei. Conacul devine spital militar sovietic în anul 1945 iar apoi, forma în care a reușit să dăinuie în ultimele decenii a fost cea de unitate de învățământ.

Vizitează-l, admiră-l și dă voie imaginației tale să proiecteze imaginile trecutului, pe care numai Conacul Szentkereszty-Bethlen a reușit să le vadă preț de mai bine de două secole.

Personalități marcante

Familia Szentkereszty își are originea în regiunea istorică Ungaria de Sus (Felföld), în localitatea Szentkereszt, cel care a legat numele "Szentkereszt" de ținuturile din centrul României de astăzi fiind András Szentkereszty, care s-a stabilit în Transilvania, în secolul al XVII-lea, în vremea principelui Mihály Apafi I. Pe parcursul secolelor, membrii familiei au purtat diferite funcții publice importante, având mai multe moșii în Trei Scaune, în Scaunul Mureșului și în Comitatul Târnava.

Proprietatea din Câmpia Turzii a fost fructificată de Baronul Zsigmond Szentkereszty II., născut în 1817. Acesta a avut o importantă activitate militară şi politică.

După Primul Război Mondial imobilul a fost cumpărat de groful Bethlen Ödön, care a trăit aici alături de soția sa, Margit Huszár, și de cei doi urmași - Katalin și Ödön, născuți chiar în conac.

Viața la conac

În memoriile sale, Katalin Bethlen descrie conacul părintesc ca un adevărat oraș independent: „Clădirea principală era compusă din cincisprezece încăperi. Alături de conac au mai existat două clădiri anexe, una dintre ele adăpostea bucătăria, cămara și camera bucătăresei, iar cealaltă spălătoria și un apartament folosit de șoferul familiei. În dreapta porții a existat un teren de tenis și popice. Vis-a-vis de poartă, în curtea de dincolo, era casa vizitiului, casa grădinarului, o cramă mare, grajdul, depozitul, mai multe sere și o grădină mare de legume”.

În plus, în jurul conacului s-a amenajat un lac artificial înconjurat de un mic parc, ce comunica în trecut printr-un canal cu lacul artificial al conacului învecinat, Paget. O formă de cultivare a spiritului vecinătății, am putea spune, de vreme ce lacul Paget era alimentat continuu cu apa ce izvora dintr-o movilă din apropiere.