Cetatea Histria

În reabilitare Vizitabil
În apropierea gurilor de vărsare ale Dunării, pe țărmul lacului Sinoe, vei descoperi ruinele celui mai vechi oraș din România – orașul greco-roman Histria.

Histria a fost întemeiată pe la mijlocul secolului al VII-lea î.Hr. de grecii ionieni veniți din orașul Milet din Asia Mică. Până la cucerirea romană a Dobrogei a fost cea mai importantă colonie greacă de pe țărmul de vest al Mării Negre. Cetatea era amplasată în zona de contact a trei mari civilizații: scitică, tracică și ioniană, legând Orientul de Europa Centrală prin Dunăre (anticul Istros).

În 480-475 î.Hr., la Histria are loc prima emisiune monetară de pe teritoriul României, când se bate didrahma de argint cu reprezentarea pe avers a unui vultur pe un delfin și legenda IΣTPI (ISTRI), iar pe revers două capete umane alăturate și inversate.

Un alt moment semnificativ din istoria sa este înlocuirea regimului oligarhic cu cel democratic, la jumătatea secolului al V-lea î.Hr., fapt consemnat de Aristotel în cunoscuta sa lucrare „Politica”.

Vei fi surprins să afli că Histria a fost distrusă violent și incendiată de 20 de ori de-a lungul celor aproape 14 secole de existență neîntreruptă. A renăscut de fiecare dată precum legendara pasăre Phoenix. 

Numită de unii istorici „Pompeiul românesc” datorită bogăției și varietății materialului arheologic descoperit, Histria nu și-a dezvăluit încă întreaga poveste. Unică și fascinantă, ea își poartă mesajele tainice către viitor ca o veritabilă capsulă a timpului.

Scurtă incursiune istorică

Prima fortificație romană a Histriei se construiește în secolul al II-lea d.Hr. 

La mijlocul secolului al III-lea d.Hr. Histria este distrusă grav de un atac al goților veniți pe mare. Fortificația este refăcută în timpul împăratului Constantin cel Mare (306-337). 

În secolul al VI-lea d.Hr., în timpul împăratului Justinian (527-565), orașul cunoaște o nouă perioadă de înflorire. Acum se reface incinta și sunt construite basilica episcopală și basilica din sudul cetății.
În prima jumătate a secolului al VII-lea d.Hr. cetatea este distrusă de invaziile succesive ale migratorilor și este părăsită de ultimii locuitori la mijlocul secolului al VII-lea d.Hr.

Particularități arhitecturale

În timpul domniilor împăraților Dioclețian și Constantin cel Mare, incinta cetății avea un sistem de apărare mai complex, fiind prevăzută cu șapte turnuri de apărare pe latura de vest și trei turnuri de colț (SE, NV și NE). Latura de est (spre mare) nu era prevăzută cu turnuri de apărare. Prin Poarta Mare, largă de 3,30 m, și prin cea de sud-vest, de 2,40 m, puteau intra în cetate și carele pentru transportul mărfurilor. Poarta Mare era apărată de patru turnuri rectangulare. În fața fortificației romane târzii (secolele IV-VII d.Hr.), spre vest, existau trei valuri de pământ care completau apărarea cetății.

Portul era așezat în zona de sud a cetății pentru a proteja corăbiile de vântul dinspre nord-est. În epoca romană corăbiile erau ghidate cu ajutorul unui far care apare figurat pe monede romane emise la Histria.

Experiențe unice

Vizitează Muzeul cetății Histria pentru a avea o imagine cât mai completă asupra orașului antic și împrejurimilor acestuia! Expozițiile sunt organizate cronologic, cuprinzând piese interesante, unele deosebit de frumoase, chiar unice. 

Chiar la intrarea în muzeu, vei descoperi un relief unic de marmură cu reprezentarea celor mai importante opt zeități grecești, iar în cele două capete ale lui câte o reprezentare a lui Helios (Soarele).

O piesă excepțională este lista fruntașilor Gerusiei histriene (Sfatul bătrânilor) din anul 138 d.Hr. Pe lângă cele 157 de nume, inscripția cuprinde decretul de cinstire a președintelui în exercițiu, Artemidoros al lui Herodoros, care a dăruit asociației o sumă de bani pentru celebrarea anuală a „sărbătorii trandafirilor” (Rosalia).  

Interior (spațiu muzeal)


Ghid Audio

Română - partea I
Română - partea II
Română - partea III

Animație 3D


Tur virtual


Cetatea Histria

DJ226A, Istria, Romania

Contact
0763 878 595
Facilități
Acces și intrare

Acces pe bază de bilet

Ghid turiști

Român

Acces obiectiv

Bicicletă, la pas, Rutier

Parcare

Proprie

Modalități de plată

Card, Numerar

Grup sanitar în locație sau proximitate

Da

Bilete

Adult: 10 lei/pers | Pensionar: 5 lei/pers | Student/elev: 2,5 lei/pers

Program de vizitare

În perioada 16 septembrie – 15 mai: Miercuri – Duminică, între orele 09:00 – 17:00 | În perioada 16 mai – 15 septembrie: Luni – Duminică, între orele 08:00 – 20:00

Facilități de acces persoane cu handicap

Da

Status

În reabilitare, Vizitabil

Wi-Fi

Nu


Custozii își rezervă dreptul de a modifica condițiile de vizitare ale obiectivelor.


Recenzii

Alte obiective din Ruta cetăților

Placeholder
Placeholder
Placeholder

Atracții turistice din zonă

Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
0:00
0:00