Mănăstirea Slatina
Pe valea pârâului Suha Mică, aproape de Fălticenii atâtor minți luminate și de Mălinii copilăriei lui Labiș, într-un loc pitoresc, întâlnim frumoasa mănăstire Slatina, veche ctitorie voievodală. Parcurgând acest drum, mănăstirea apare de după perdeaua munților, ca un falnic castel medieval, ale cărui turle sclipitoare par că ating cerul Bucovinei.
Nicolae Iorga spunea că prin mănăstirea Slatina „ctitorul Alexandru Lăpușneanu a vrut să întreacă pe toți înaintașii și strămoșii săi”, fiind una dintre cele mai mari biserici din Moldova medievală. Biserica are formă de corabie, iar interiorul sub formă de cruce cuprinde altarul, naosul, pronaosul și pridvorul.
Este impresionantă prin claritatea formelor, prin monumentalitatea și silueta ei. Privită în ansamblul ei, înconjurată de ziduri înalte, sub forma unui trapez cu laturi neregulate și cu turnuri puternice în cele 4 colțuri ale zidului, apare ca o adevărată fortăreață.
Între biserică și Casa Domnească, realizată în stilul renașterii, în care astăzi este muzeul mănăstirii, exista o minunată fântână arteziană, clădită în timpul domnitorului Alexandru Lăpușneanu, a cărei sursă de apă era un izvor din apropiere captat printr-un ingenios sistem de olane.
Mănăstirea a fost și un centru de cultură și artă, având bibliotecă, manuscrise, cărți tipărite și o școală de muzică, unde au învățat și tineri din Galiția. S-au confecționat aici cu multă pricepere broderii, țesături, miniaturi și s-au copiat cronici. Aici simți cu adevărat că aparținem vechii civilizații europene!
Scurtă incursiune istorică
Mănăstirea Slatina a fost ridicată de către domnitorul Alexandru Lăpușneanu, între anii 1553-1564, iar sfințirea bisericii a avut loc în 14 octombrie 1558. Aici se află chiar mormântul ctitorului, al domniței Ruxandra și al celor două fete ale lor.
Pictura lăcașului este în stil neo-bizantin, în „fresco” și a fost realizată în anul 1828, în momentul în care biserica a fost înnoită și reparată, deoarece pereții clădirii au suferit distrugeri mari în timpul luptei dintre greci și turci din anul 1821.
De asemenea, la mijlocul secolului al XIX-Iea, la mănăstire a funcționat o Școală Gregoriană pentru pregătirii viitorilor clerici.
Un moment important din istoria ansamblului monahal îl reprezintă și vizita din 1915 a Reginei Maria, ce a fost însoțită atunci de Principele Moștenitor Carol și Principesele Elisabeta și Maria.
Povestea locului
Despre întemeierea lăcașului, se spune că Alexandru Lăpușneanu a plecat către râul Suha pentru a găsi un loc potrivit unde să ridice mănăstirea. Pe drum, undeva pe la mijlocul râului Moldova, calul acestuia s-a împiedicat, iar domnitorul a căzut în apă. A urcat apoi pe cal și și-a continuat drumul, gândindu-se că toată această întâmplare neplăcută s-a petrecut din cauza diavolului. Ajuns la destinația dorită, decide să ridice un lăcaș sfânt pe care-l și înzestrează cu sate și metoace (mănăstiri mai mici, subordonate).
Legenda spune că domnitorul a fost atât de atașat de mănăstire, încât ar fi fost primit în rândul monahilor sub numele de Pahomie, trecând la cele veșnice înveșmântat într-o mantie călugărească.
Experiențe unice
Pentru a vă completa pelerinajul în această zonă, vă mai puteți opri și la Mănăstirea Sihăstria Râșcăi, la Mănăstirea Râșca sau la Mănăstirea Cămârzani.
De asemena, în apropierea Mănăstirii Slatina, în comuna Mălini, se află și Casa memorială a poetului Nicolae Labiș, iar tot din sfera turismului cultural, la Fălticeni puteți vizita Muzeul Ion Irimescu, Muzeul Apelor, precum și Galeria Oamenilor de Seamă.
Contact
Facilități
Acces obiectiv
Bicicletă, la pas, Rutier
Parcare
Proprie
Bilete
5 lei/pers
Facilități de acces persoane cu handicap
Nu
Modalități de plată
Numerar
Wi-Fi
Nu
Grup sanitar în locație sau proximitate
Da
Status
În reabilitare, Vizitabil
Acces și intrare
Accesul se face pe bază de bilet
Custozii își rezervă dreptul de a modifica condițiile de vizitare ale obiectivelor.
Orar
Luni
06:00-21:00
Marți
06:00-21:00
Miercuri
06:00-21:00
Joi
06:00-21:00
Vineri
06:00-21:00
Sâmbătă
06:00-21:00
Duminică
06:00-21:00
Recenzii
Continuă cu Google