Gospodării tradiționale în localitatea Breb - Patrimoniul vernacular al satului Breb

Vizitabil

În Maramureș, la poalele Munților Gutâi, ulițele din Breb sunt pășite zilnic de către turiști entuziasmați să exploreze frumusețea satului românesc autentic, unde viața se desfășoară în liniște, departe de agitația urbană.

Atestat documentar încă din anul 1715, satul a devenit cunoscut pentru casele sale tradiționale, peisajul pitoresc de o frumusețe rară și portul popular atât de viu colorat, unic în lume. 

Înainte de a pătrunde în sat, o poartă maramureșeană din lemn masiv îi întâmpină pe turiști și le confirmă că au ajuns în locul potrivit. De aici, priveliștea este una cu totul deosebită. Poți vedea tot satul, deasupra căruia, iarna, se ridică fuioare de fum din hornurile caselor. Străzile satului s-au păstrat neasfaltate, iar dacă de regulă acest lucru le aduce neplăceri şoferilor, odată intraţi în acest sat, supărările lor dispar.

Indiferent de sezon, turiştii au ocazia să încerce pe propria piele viața la sat. Pentru unii înseamnă retrăirea amintirilor din copilărie, pentru alţii o experienţă unică şi plină de învăţăminte.

Haideți la Breb, să descoperiți la fiecare pas viața simplă şi încântătoare. Căsuţele tradiţionale şi gardurile din lemn transformă locul într-unul de basm. Vă veți simți ca într-o întoarcere acasă, unde sătenii vă primesc de parcă v-ați ști de-o viață.

Particularități arhitecturale

Căsuţele tradiţionale, însoțite de impresionantele garduri din lemn, formează gospodării a căror frumusețe bucură privirea oricărui vizitator. În localitatea Breb veți întâlni gospodării bine conservate, ce se remarcă printr-o arhitectură specifică zonei. Porțile, gardul și prispa sunt realizate din lemn, iar anexele gospodărești sunt așezate pe o fundație de piatră și acoperite cu șindrilă.

Impresionantele realizări ale meșterilor maramureșeni, regăsite pretutindeni în satul Breb, sunt exemple eterne de artă autentică românească. Printre acestea se află statornicile biserici de lemn, vestitele porți maramureșene, dar și casele ţăranilor maramureşeni ale căror elementele sculptate din lemn îmbogățesc arhitectura construcțiilor.

Viața satului

Localitatea Breb este un loc unde tradiţia a fost mereu păstrată cu sfințenie. Meșteșugurile locale asociate lemnăritului, precum dulgheritul, tâmplăria sau drănițitul caselor, sunt mai vii ca oricând. De altfel, locuitorii de aici încă se mai îmbracă în haine tradiţionale la muncile câmpului, ori cu ocazia sărbătorilor laice sau religioase, când portul popular este o prezență esențială ce consolidează temeinic specificul zonei.

Preparatele tradiționale sunt în sine o atracție locală. Gospodinele prepară în general mâncarea din producția sau ferma proprie și vor fi cu siguranță încântate să le gustați din preparatele de când lumea, realizate după rețetele autentice.

Experiențe unice

Breb, unul dintre cele mai frumoase sate din România, te invită la o plimbare la pas. Aici te încarci cu toată energia locului și trebuie să vizitezi tot ce îți iese în cale!

Iubitorii de cultură populară, natură și drumeții se vor putea bucura de frumusețea deosebită a satului bogat în tradiții și obiceiuri vii de sute de ani: căsuțele de lemn, meșterii populari, datinile și obiceiurile practicate de-a lungul anului, plimbatul cu căruța și cu sania, sau tururi cu bicicleta pe renumitul Drum Verde. De asemenea, Creasta Cocosului oferă pasionaților de munte peisaje de basm, fiind destinația ideală pentru o plimbare în inima naturii. 

Un lăcaș de cult declarat monument istoric este Biserica “Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” din Breb. Ridicată în anul 1622, este considerată “biserica de lemn cu cel mai vechi turn din România”. Trecandu-i pragul, în interior puteți observa rămășițe ale picturii realizate in secolul al XVII-lea, alături de o colecție valoroasă de icoane pe lemn, în timp ce în curtea bisericii regăsiți vechi cruci celtice din lemn.

La mai puțin de o oră distanță se afla un loc emblematic pentru Țara Maramureșului și unic în lume, Cimitirul Vesel de la Săpânța.


Ghid Audio

Română
Gospodării tradiționale în localitatea Breb - Patrimoniul vernacular al satului Breb

Breb, județul Maramureș

Contact
0262374005 - Primăria Comunei Ocna Sugatag

Facilități
Acces obiectiv

Bicicletă, la pas, Rutier

Status

Vizitabil

Parcare

În proximitate


Custozii își rezervă dreptul de a modifica condițiile de vizitare ale obiectivelor.


Recenzii

Alte obiective din Ruta satelor cu arhitectură tradițională

Placeholder
Placeholder
Placeholder

Atracții turistice din zonă

Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
0:00
0:00