Ajungi ușor la Botoșana, e la doar o jumătate de oră de Suceava. Să fii pregătit, pentru că aici vei descoperi una dintre cele mai frumoase povești ale lemnului.
Ți-o spune o biserică veche, cu hramul Sfântul Dumitru, ridicată în 1810, din bârne de brad, încheiate în „coadă de rândunică”, cu talpa cioplită în lemn de stejar și cu acoperiș din șindrilă, bătută în „solzi”, cu streașină largă, ca o pălărie de vară. Monumentul are formă de cruce. Miroase a lemn vechi și a busuioc.
Povestea ți-o spune mai departe, un stejar, arbore remarcabil. E mai bătrân decât noi, decât biserica, poate și decât satul. Înalt de peste 17 metri, coroana lui largă se întinde mai largă decât acoperișul bisericii. La umbra lui, se spune că a poposit și Ștefan cel Mare.
Pe la 1530, satul aparținea unei femei. Tot de o femeie se leagă și istoria bisericii. Lângă altar găsești mormântul soției unuia dintre primii preoți, moartea ei, la numai 26 de ani, fiind ca un sacrificiu pentru trăinicie.
De obicei biserica este deschisă, pentru că aici, în vatra satului, credincioșii se adună la slujbă în fiecare duminică și zi de sărbătoare, de peste 200 de ani.
Scurtă incursiune istorică
Conform pisaniei aflate în pridvorul bisericii, aceasta a fost construită în anul 1810 de către meșterul Grigore Ulian din Câmpulung Moldovenesc.
În 1843, la lăcașul de cult din Botoșana se închinau nu mai puțin de 1.036 enoriași, ce erau păstoriți de preotul Constantin Hurjui. Soția acestuia, Domnica Hurjui, a decedat la frageda vârstă de numai 26 ani, fiind înmormântată în dreapta altarului, pe mormântul acesteia aflându-se o cruce de piatră pe care sunt inscripționate cu litere chirilice data nașterii, a nunții și a decesului.
Comori neprețuite
Biserica de lemn din Botoșoana are un inventar impresionant, de peste 200 de obiecte de artă cu valoare istorică, datând din secolele XVIII-XIX.
În plus, pe lângă iconostasul pictat în stil oriental și realizat odată cu restul bisericii, aici se mai regăsesc și alte două fragmente pictate. Unul dintre ele datează din anul 1859 și prezintă scenele din martiriul Mântuitorului, regăsindu-se pe peretele ce desparte pronaosul de naos. Al doilea fragment îl putem găsi pe peretele nordic al naosului și se pare că ar fi aparținut vechii biserici a satului.
Experiențe unice
Botoșana este un loc cu un specific tradițional impresionant, comuna fiind gazda a numeroase activități și evenimente anuale de promovare a obiceiurilor, tradițiilor și a artei populare, cum ar fi Căiuții din Botoșana, Balul Gospodarilor sau Festivalul Dor Bucovinean.
De asemenea, mai poți face un popas și la alte obiective turistice din împrejurimi, cum ar fi Muzeul sătesc „Vasile Boca”, Biserica „Sfântul Ilie”, Stejarul Secular care este simbolul comunei din centrul localității Botoșoana, precum și Stejarul din Cajvana, cu o vechime de aproximativ 500 ani.
Contact
Facilități
Facilități de acces persoane cu handicap
Nu
Acces și intrare
Intrare liberă
Wi-Fi
Nu
Acces obiectiv
Bicicletă, la pas, Rutier
Modalități de plată
Numerar
Parcare
În proximitate
Ghid turiști
Română
Grup sanitar în locație sau proximitate
Da
Status
Vizitabil
Custozii își rezervă dreptul de a modifica condițiile de vizitare ale obiectivelor.
Orar
Luni
09:00-15:00
Marți
09:00-15:00
Miercuri
09:00-15:00
Joi
09:00-15:00
Vineri
09:00-15:00
Sâmbătă
Închis
Duminică
Închis
Recenzii
Continuă cu Google