Ne aflăm în satul Ozun din județul Covasna, la Conacul Pünkösti - un loc al cărui trecut este legat în mod direct de Pünkösti Gergely. Având rol de maior în Revoluţia din 1848-1849, el este unul dintre personajele cheie care au desființat iobăgia în Transilvania.
Mergând pe firul genealogiei, numele Pünkösti apare consemnat inclusiv pe grinzile de lemn de circa 7 metri, descoperite recent și expuse astăzi în conac, ca o confirmare a trecutului. Acestea erau parte din tavanul sălii de banchet, iar textul sculptat indică renovarea imobilului în anul 1729 de Pünkösti György și soția sa Baló Klára.
Stând în curtea conacului, aruncă o privire de ansamblu asupra formei sale. Un detaliu inedit îți va atrage sigur atenția: acoperişul dublu mansardat, o performanță arhitecturală pentru vremurile în care a fost construit. Forma acoperișului în stil baroc e specifică clădirilor mai însemnate din secuime, dar și din întreaga Transilvanie, fiind o creație a meșterilor sași.
Astăzi, conacul a devenit sediu a 3 asociații din Ozun, fiind totodată un centru cultural dedicat comunității locale.
Scurtă incursiune istorică
Conacul Pünkösti este datat de specialişti la sfârşitul secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea, fiind considerat un adevărat monument de artă. Cu toate acestea, în cursul lucrărilor de renovare începute în anul 2019 a conacului, s-au găsit grinzi de lemn sculptate, care menționează că edificiul era deja construit în secolul al XVII-lea, iar în anul 1810 a avut loc doar o renovare sau extindere a conacului. Se știu puține lucruri despre istoria sa timpurie, dar este posibil ca cea mai mare încăpere din clădirea de astăzi să fi fost sala de banchete.
Particularități arhitecturale
Ozun este o comună ce deține un bogat patrimoniul material ce numără nu mai puțin de 40 de conace. Dintre acestea, Conacul Pünkösti este, cu siguranță, unul dintre cele mai deosebite din punct de vedere arhitectural.
Acoperişul său este de tipul mansardat, specific clădirilor mai însemnate din secuime, dar şi din întreaga Transilvanie, de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Acoperișul dublu, tipic pentru arhitectura barocă, este o tâmplărie uimitoare, o performanță arhitecturală pentru vremurile în care a fost construit, fiind cel mai probabil o creație a meșterilor sași. Probabil, în secolele XVII-XVIII, clădirea avea un pridvor proeminent, tipic pentru conacele din Trei Scaune.
Acoperişul său este de tipul mansardat, specific clădirilor mai însemnate din secuime, dar şi din întreaga Transilvanie, de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Acoperișul dublu, tipic pentru arhitectura barocă, este o tâmplărie uimitoare, o performanță arhitecturală pentru vremurile în care a fost construit, fiind cel mai probabil o creație a meșterilor sași. Probabil, în secolele XVII-XVIII, clădirea avea un pridvor proeminent, tipic pentru conacele din Trei Scaune.
Personalități marcante
Arborele genealogic al familiei Pünkösti are rădăcini începând din anul 1614. Dintre membrii familiei Pünkösty, cel mai recent legat în mod direct de conac este Pünkösty Gergely, maior în revoluţia din 1848-1849, fiind cel care a desființat iobăgia în Transilvania. A avut o tumultoasă carieră militară și s-a stins la Sibiu, în anul 1912.
Când drumurile te poartă aici, pășește cu încredere în clădire să descoperi istoria bogată adăpostită sub dublul acoperiș.
Animație 3D
Tur virtual
Contact
Facilități
Status
Vizitabil
Acces și intrare
Intrare liberă
Acces obiectiv
Bicicletă, Cale ferată, la pas, Rutier
Parcare
În proximitate, Proprie
Grup sanitar în locație sau proximitate
Da
Facilități de acces persoane cu handicap
Da
Wi-Fi
Da
Custozii își rezervă dreptul de a modifica condițiile de vizitare ale obiectivelor.
Orar
Luni
09:00-14:00
Marți
09:00-14:00
Miercuri
09:00-14:00
Joi
09:00-14:00
Vineri
09:00-14:00
Sâmbătă
Închis
Duminică
Închis
Recenzii