Cetatea Dacică de la Bănița

Vizitabil
Dacă ești atras de istoria și civilizația dacilor, ai șansa de a explora unul dintre punctele strategice importante în sistemul lor de fortificații.

Cetatea dacică de la Bănița, denumită de localnici Cetatea Vulturilor, datează din timpul regelui dac Burebista, având rolul de a apăra dinspre sud accesul spre Sarmizegetusa Regia. Denumirea sa vine tocmai de la stânca abruptă, aproape conică, pe care a fost construită, cu acces extrem de dificil. Odată ajuns la cetate, poziția dominantă a locului oferă un peisaj amplu, panoramic, al văii Jiului și al Masivului Parâng. Efortul e răsplătit.

Și pentru că cetatea nu este un punct turistic ușor de atins, ci un loc ce se cere cucerit, îți recomandăm parcurgerea traseului doar cu echipament adecvat și însoțit de persoane care cunosc calea de acces.

Particularități arhitecturale

Fortificația de la Bănița cuprindea o serie de construcții ridicate în scop militar: ziduri de incintă, platforme de luptă, turnuri, dar și un val de apărare ridicat din piatră, lemn şi pământ.

Intrarea în cetate se realiza printr-o poartă cu trepte de calcar, având balustrade din andezit. Dincolo de aceasta se întindeau trei terase, care aveau o dispunere în trepte, pe direcţia est-vest. Prima terasă era şi cea mai mare.

Zidul care închidea a doua terasă se termina probabil cu creneluri sau parapeți de lemn în partea superioară.

Cea de-a treia terasă era chiar acropola, cu o poziţie dominantă, fiind înconjurată de un zid de incintă, în formă de trapez.

Experiențe unice

În apropierea cetății dacice de la Bănița se află unul dintre cele mai spectaculoase obiective turistice din județul Hunedoara: Peștera Bolii. Străbătută de la un capăt la celălalt de pârâul Jupâneasa, peștera a fost amenajată, astfel încât nu este necesar echipament special pentru a coborî în subteran și a explora această minunată construcție a naturii. În plus, peștera are o acustică extraordinară, aici fiind organizate concerte de muzică clasică, rock, folk, corală și, nu în ultimul rând, concerte de colinde de Crăciun.

Lângă Peștera Bolii se găsesc Cheile Băniței, care impresionează prin peisajul de o frumusețe unică.


Ghid Audio

Română

Animație 3D


Tur virtual


Cetatea Dacică de la Bănița

DN 66, strada Carierei, Bănița, județul Hunedoara

Facilități
Facilități de acces persoane cu handicap

Nu

Grup sanitar în locație sau proximitate

Nu

Wi-Fi

Nu

Acces obiectiv

Bicicletă, la pas, Rutier

Parcare

În proximitate

Status

Vizitabil

Acces și intrare

Intrare liberă


Custozii își rezervă dreptul de a modifica condițiile de vizitare ale obiectivelor.


Recenzii

Alte obiective din Ruta cetăților

Placeholder
Placeholder
Placeholder

Atracții turistice din zonă

Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
0:00
0:00