Suntem în inima localității Sângeorgiu de Pădure și nici nu știi ce mare surpriză te așteaptă aici! Acest orășel aflat la mică distanță de Târgu Mureș este locul în care vei descoperi povestea unuia dintre strămoșii familiei regale britanice: Contesa Claudia Rhédey.
Castelul, în stil neobaroc, a fost construit la începutul secolului XIX, astăzi fiind restaurat complet. Acesta găzduiește 3 expoziții permanente, cu ghidaj profesionist, ce prezintă povestea familiei Rhédey, cea a satului inundat, Bezidu Nou și pe cea a inventatorului fântânii muzicale din Târgu Mureș, Péter Bodor.
Cea mai mare parte a castelului este dedicată expoziției multimedia ce prezintă destinul de poveste al contesei culte, fermecătoarea Claudia Rhédey. Povestea ei de iubire cu Alexander von Württemberg, sfârșită tragic prin moartea prematură a contesei, prinde viață în oglinzile din fiecare cameră a castelului. Într-una dintre camere vei putea vedea chiar și un mesaj transmis de Regele Charles al Marii Britanii cu ocazia inaugurării acestei expoziții dedicată stră-stră-străbunicii sale.
Lasă-te ghidat prin încăperile castelului și află frumoasa poveste de iubire a Claudiei Rhédey!
Lasă-te ghidat prin încăperile castelului și află frumoasa poveste de iubire a Claudiei Rhédey!
O expoziție multimedia fascinantă
Expoziția centrală, ce aduce un omagiu familiei, poartă numele de “Mysteria Residentiae Rhédey” și a debutat la data de 20 septembrie 2019. Aceasta cuprinde cinci săli ce oferă o experiență interactivă și digitală remarcabilă, inclusiv oglinzi care au capacitatea să-ți vorbească și ziduri care ascund secrete. Cu sprijinul ghidului și a acestor tehnologii inovatoare, vizitatorii descoperă povestea fascinantă și plină de tragism a contesei.
Personalități marcante
Claudia Rhédey - contesa veșnic tânără, născută în 1812, a trăit o viață marcată de intrigă și tragedie. Crescută în Palatul Rhédey din Cluj, a trăit o poveste de iubire interzisă alături de ducele Alexander von Württemberg. S-a stins în mod tragic, la doar 29 de ani, dar urmașii ei au jucat roluri semnificative în istoria regală: fiul ei, Francisc, a devenit bunicul reginei Maria a Marii Britanii și străbunicul reginei Elisabeta a II-a, stabilindu-se astfel legături importante cu familia regală britanică. Trăind o viață plină de vicisitudini, Claudia Rhédey a lăsat o moștenire complexă și influentă în istoria Europeană.
Dragostea Claudiei și a lui Alexander impregnează istoria castelului cu un aer de romantism, căci aceștia au ajuns să formeze o familie în ciuda refuzului părinților tinerei contese de a le accepta căsătoria, din cauza diferențelor de rang. Au avut trei copii, pe Claudine, Amalie și Francisc. Claudia ar fi fost însărcinată cu cel de-al patrulea atunci când a sfârșit, prematur, într-un accident tragic în timpul unei lungi călătorii. Alexander nu a putut să accepte soarta tragică a iubitei sale și a jelit-o pentru tot restul vieții. Înainte de a fi înmormântată, chiar aici, la Sângeorgiu de Pădure, a pus să îi fie scoasă din piept inima, pe care a păstrat-o. Alături de inimă a fost înmormântat la rândul său, mulți ani mai târziu.

Experiențe unice
Descoperă istoria și frumusețea autentică a localității Sângeorgiu de Pădure prin patrimoniul său încântător! Biserica Reformată, un monument venerabil cu o istorie de peste 700 de ani, reprezintă un adevărat simbol al zonei. Aici odihnește veșnic chiar contesa Rhédey Claudia.
În apropiere, lacul de acumulare Bezidu Nou oferă un peisaj spectaculos, iar parcul memorial ce înconjoară lacul îți dezvăluie istoria într-un mod inedit, cu zidul plângerii și sculpturile funerare care păstrează amintirea unui trecut îndepărtat.
Nu departe se găsește Muzeul Pălăriilor de Paie din Crișeni, o destinație unică unde vei putea vedea cea mai mare pălărie de paie din lume, înscrisă în Cartea Recordurilor. La doar 26 de kilometri de castelul Rhédey se află Stațiunea Sovata, o oază de relaxare și refacere, cu ape terapeutice celebre, izvoare minerale și peisaje încântătoare. Explorează aceste locuri fascinante, fiecare cu povestea și farmecul său unic.

Animație 3D
Tur virtual
Contact
Facilități
Acces obiectiv
Bicicletă, la pas, Rutier
Parcare
Proprie
Status
Vizitabil
Grup sanitar în locație sau proximitate
Da
Facilități de acces persoane cu handicap
Da
Wi-Fi
Nu
Bilete
Adult 30 lei/persoană (18-65 ani) | Pensionari 20 lei/persoană (dovedit cu acte) | Elevi 20 lei/persoană (7-18 ani) | Copii 10 lei/copil (4-7 ani) | Copiii sub 4 ani beneficiază de gratuitate
Acces și intrare
Accesul se face pe bază de bilet.
Contact
0743 055 922
Custozii își rezervă dreptul de a modifica condițiile de vizitare ale obiectivelor.
Recenzii