Biserica Unitariană Chichiș

Vizitabil
Multă vreme a fost un mister data la care s-a construit biserica unitariană din Chichiș, județul Covasna. Doar după un incendiul care a devastat-o, în 1954, de sub tencuiala roasă de apă au apărut picturi murale care spun povestea ei, întâmplările prin care a trecut și cât de veche e. A apărut pe la sfârșitul secolului al XIII-lea, iar de atunci a suferit atâtea distrugeri și refaceri, încât această superbă biserică albă pare o pasăre Pheonix, renăscută de fiecare dată din propriile ruine. 

Miracol este faptul că pe zidurile ei a supraviețuit o frescă cu scene din legenda lui Ladislau, scena Cetății și cea a Ieșirii, înfățișându-l pe Sfântul Ladislau alături de soldații lui. 

Dacă ajungeți aici, puteți intra în biserică prin sud. O să vă surprindă ușa, care arată ca o fereastră medievală. Tradiția spune că acest toc de ușă, cu o încuietoare neobișnuită, ar putea fi opera unui soldat întors din captivitatea turcească, dar ar putea fi inspirată și din arhitectura specifică Țării Românești. 

Nici timpul, nici primejdiile nu au distrus spiritul comunității și astăzi veți găsi aici o biserică splendidă și oameni ospitalieri. 

Povestea locului

Chichișul este situat la gura de vărsare a Râului Negru în Olt. Prima biserică unitariană a așezământului, care a suferit mai multe reconstrucții de-a lungul timpului, a fost sfințită inițial ca biserică romano-catolică.

În anul 1568, în urma Edictului de la Turda, cea mai mare parte a Transilvaniei a devenit protestantă. Împreună cu pastorul lor, locuitorii din Chichiș s-au alăturat noilor idei reformatoare ale lui Ferenc Dávid. Astfel, biserica veche și îngustă de atunci a fost mărită, sanctuarul a fost demolat și extins spre est, paralel cu lățimea naosului inițial. A fost încorporată o parte din sanctuar, din care încă se mai văd sacristia și cele trei ferestre oarbe mici de sub cruce. Conform tradiției orale, biserica a fost construită de sașii din Prejmer.

Reprezentarea legendei Sfântului Ladislau

Cel mai valoros element de artă decorativă al clădirii este o compoziție murală care înfățișează o scenă din legenda Sfântului Ladislau.

Picturile murale au fost menționate într-una dintre evidențele parohiei reformate din 1884, cu ocazia reabilitării făcute atunci, iar apoi au ieșit la iveală după marele incendiu din 1954. În secolele al XVI-lea și al XVIII-lea, ca și în alte regiuni ale țării, picturile murale medievale au fost văruite sau tencuite în bisericile protestante din Secuime. Pe baza fragmentelor de frescă, cercetătorii au concluzionat că, fără îndoială, avem de-a face cu două scene din ciclul Legendei Sf. Ladislau și anume scena Cetății și a Ieșirii

Experiențe unice

Puteți continua hoinăreala prin Natura Parc Chichiș, cel mai mare parc sportiv din țară, cu o mini-grădină zoologică și puteți lua masa la unul din restaurantele din zonă, unde se servește mâncare gustoasă tradițională în porții enorme, iar la sfârșit sigur veți spune că ați făcut o excursie pe cinste!

Ghid Audio

Română
Biserica Unitariană Chichiș

Strada Europa nr. 57, Chichiș 527075, Romania

Facilități
Facilități de acces persoane cu handicap

Nu

Wi-Fi

Nu

Contact

Grup sanitar în locație sau proximitate

Da

Status

Vizitabil

Acces și intrare

Accesul este gratuit, pe bază de programare telefonică prealabilă.

Parcare

În proximitate

Restaurant sau cafenea în incintă

Da

Acces obiectiv

Bicicletă, Cale ferată, la pas, Rutier


Custozii își rezervă dreptul de a modifica condițiile de vizitare ale obiectivelor.

Orar

Luni

09:00-17:00

Marți

09:00-17:00

Miercuri

09:00-17:00

Joi

09:00-17:00

Vineri

09:00-17:00

Sâmbătă

09:00-17:00

Duminică

09:00-17:00


Recenzii

Alte obiective din Ruta Sfântul Ladislau pe teritoriul României

Placeholder
Placeholder
Placeholder

Atracții turistice din zonă

Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
0:00
0:00