Biserica de lemn ”Adormirea Maicii Domnului” din Căpăt, Timiș

În reabilitare Vizitabil
De jur împrejur se întinde câmpia. Biserica albă, cu turnul ei zvelt, pare o lebădă  plutind pe marea verde a Câmpiei de Vest. Remarcată încă din perioada interbelică, biserica din satul Căpăt, comuna Racovița, a devenit una dintre primele biserici de acest gen din Banat care a intrat sub protecţia Legii monumentelor istorice.

Începând de la 1645  ea a „crescut” cu fiecare veac ce-i mai adăuga ceva. Pe lemnul învechit poți citi primele ei vârste. Aici pictor a fost chiar timpul care a lăsat urme și simboluri pe care ochiul tău, vizitatorule, va încerca să le descifreze fascinat de misterul lor. 

Ceea ce o face deosebită este faptul că în această parte de ţară se păstrează mai puțin de zece biserici de lemn ridicate în tehnica specifică Banatului. De obicei, la edificiile construite din lemn prin utilizarea acestei tehnici se aplică o tencuială din pământ amestecat cu pleavă sau paie tocate.

Nu a fost padimentată cu scânduri, în afară de un mic pod aşezat spre naos, înaintea mesei altarului. De aceea, când vei păși înăuntru, vei avea pământul sub tălpi și cerul deasupra: de pe bolta pictată cu stele și îngeri, din mijlocul cerimii, Iisus te binecuvântează. Ești într-un loc aflat sub semnul divinității!   

Scurtă incursiune istorică

Data exactă a edificării nu este cunoscută, existând mai multe ipoteze legate de aceasta. Spre exemplu, investigațiile dendrocronologice ar indica anul 1645, moment în care edificiul ar fi fost de fapt strămutat. Teoriile arată că după anii 1685 s-au realizat lucrări la tălpile, structura și turnul bisericii. De asemenea, anul 1778 este precizat de inventarul bisericesc din 1816 ca fiind anul edificării lăcașului și a realizării picturilor din interior. 

De asemenea, forma actuală a interiorului lăcașului de rugăciune datează cu aproximație din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea sau de la începutul secolului al XIX-lea. 

Astfel, deși presupunerile legate de momentul construcției monumentului ecleziastic sunt multiple, ceea ce este cert este că acesta a fost ridicat undeva între secolul al XVII-lea și al XIX-lea.

Particularități arhitecturale

Lăcașul de cult este ridicat din lemn de stejar și are o structură de rezistență formată din stâlpi verticali, numiți căței. Biserica respectă planul arhitectural tradițional, fiind împărțită în pronaos, naos și altar. 

La interior, pronaosul este separat de naos printr-un parapet din scânduri, mărginit de doi stâlpi de lemn. Se poate observa că iconostasul prezintă o tăietură caracteristică barocului popular bănăţean, particularitate întâlnită frecvent la frontonul caselor ţărăneşti. 

De asemenea, pictura prezentă pe iconostas este organizată în jurul figurii centrale a Mântuitorului, astfel că, la stânga și la dreapta regăsim medalioane ovale în care sunt înfățișați apostoli.

Experiențe unice

Dacă ai ajuns în această zonă a țării, îți recomandăm să mergi și la stațiunea climaterică Buziaș, aflată în proximitate. Aici te vei putea relaxa și bucura de beneficiile apei termale, bogate în minerale și recunoscute pentru efectele sale terapeutice. 

Ghid Audio

Română
Biserica de lemn ”Adormirea Maicii Domnului” din Căpăt, Timiș

Strada Principala nr. 111, Căpăt, județul Timiș

Facilități
Grup sanitar în locație sau proximitate

Nu

Facilități de acces persoane cu handicap

Nu

Wi-Fi

Nu

Acces obiectiv

Bicicletă, la pas, Rutier

Parcare

În proximitate, Proprie

Status

În reabilitare, Vizitabil


Custozii își rezervă dreptul de a modifica condițiile de vizitare ale obiectivelor.


Recenzii

Alte obiective din Ruta bisericilor de lemn

Placeholder
Placeholder
Placeholder

Atracții turistice din zonă

Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
0:00
0:00