Biserica Buna Vestire a mănăstirii Bisericani

Închis temporar În reabilitare
O poveste unică, în care legenda se împleteşte cu istoria, așteaptă să o descoperi la biserica Buna Vestire a mănăstirii Bisericani 

Cum s-a întâmplat? Cuviosul Iosif din Bistrița s-a dus să se închine la Sfântul Mormânt și a devenit pustnic în deşertul Iordanului. Se pare că în jurul lui s-au adunat încă cincisprezece călugări români şi greci, trăind cu toții în rugăciune în peşterile din valea Iordanului. 

Însă, după năvălirea arabilor în Țara Sfântă, Cuviosul Iosif şi ucenicii săi s-au întors, trăind în peşteri de piatră sau în bordeie în munții Neamțului.

Când numărul lor a devenit prea mare, în 1492, Cuviosul Iosif a înălțat o biserică de lemn în apropierea peşterii. Abia în timpul domniei lui Ştefăniță Vodă călugării de la Bisericani reuşesc să ridice un lăcaş trainic de piatră la 1512. Dacă te-ai întrebat vreodată cum se întemeiază un lăcaș monahal, trebuie să mergi la Mănăstirea Bisericani și sigur afli!

Povestea locului

Legenda spune că, după ce biserica a fost arsă și jefuită de tătari în anul 1498, Cuviosul Iosif şi ucenicii săi au vrut să plece la Sfântul Munte Athos, numit şi Grădina Maicii Domnului. La plecare, însă, aceștia au fost puși în fața unui eveniment miraculos: Sfânta Fecioară Maria s-a arătat într-un stejar, spunându-le că şi acolo este Grădina Maicii Domnului.  

Prin urmare, Cuviosul Iosif și ucenicii lui au decis să rămână și să ducă la bun sfârșit ridicarea unei biserici la Bisericani. Evenimentul a fost pictat în anul 1517, în biserica voievodală pe iconostasul Maicii Domnului, iar în stejarul cu pricina Cuviosul Iosif a aşezat o icoană a Maicii Domnului, acesta numindu-se până în prezent „La Sfânta Iconiță”.

Particularități arhitecturale 

Intrarea în incinta bisericii se face printr-un portal amplasat pe latura de sud a bisericii. Acesta este realizat din piatră sculptată cu motivul baghetelor încrucişate, regăsit şi la chenarul de piatră al masivului turn-clopotniță.

La exterior, pe zidul sudic al edificiului, se află un cadran solar de piatră. De asemenea, absida altarului are formă pentagonală și dispune de două ferestre mari care înlocuiesc obişnuita fereastră în ax.

În naos regăsim două ferestre pe fațadele de nord şi de sud, specifice pentru secolul al XVIII-lea, iar pe cea vestică se află uşile scărilor ce duc în turn, dar şi în tainița de sub acoperiş. Aceasta din urmă este o încăpere ascunsă, folosită pentru depozitarea tezaurului bisericesc, care în trecut era utilizată și pentru ascunderea și protejarea celor persecutați. 

Experiențe unice 

În apropierea Mănăstirii Bisericani se află orașul Piatra Neamț, pe care îți recomandăm să îl vizitezi, iar dacă ajungi aici în luna mai, vei putea lua parte la Festivalul de Artă Populară „Lada cu zestre”, organizat anual, chiar în centrul oraşului. 

În plus, pentru pasionații de drumeții, zona oferă o serie de atracții naturale, cum ar fi Parcul Național Cheile Bicazului - Hăşmaş, Lacul Izvorul Muntelui și Valea Bistriței. 

Ghid Audio

Română
Biserica Buna Vestire a mănăstirii Bisericani

Strada Fermei nr. 1, Bisericani, Neamț, Romania

Facilități
Wi-Fi

Nu

Acces și intrare

Intrare liberă

Grup sanitar în locație sau proximitate

Nu

Facilități de acces persoane cu handicap

Nu

Acces obiectiv

Bicicletă, la pas, Rutier

Parcare

În proximitate

Program de vizitare

Biserica se deschide la cerere.

Modalități de plată

Numerar

Status

Închis temporar , În reabilitare


Custozii își rezervă dreptul de a modifica condițiile de vizitare ale obiectivelor.


Recenzii

Alte obiective din Ruta mănăstirilor din zona Moldovei

Placeholder
Placeholder
Placeholder

Obiective suplimentare din zonă

Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
0:00
0:00