Bastionul Postăvarilor

Închis temporar
Cele mai vechi mențiuni documentare referitoare la Bastionul Postăvarilor datează din anii 1521-1522 și 1524, când au început lucrările de edificare ale acestuia, fiind construit inițial ca bastion al breslei aurarilor. Acesta, devenit în anul 1646 Bastionul Postăvarilor, a fost predat acestei bresle după ce meșterii aurari au decis să construiască un nou bastion.

Bastionul destinat să apere colțul sud-estic al fortificațiilor brașovene are formă circulară, având patru galerii de acces din lemn, pentru apărători. Diametrul lui este de 16 metri, înălțimea zidurilor de 20 metri, iar grosimea acestora este de aproximativ doi metri. 

Lăsat în paragină secole de-a rândul, bastionul prezenta fisuri și crăpături în mai multe locuri, ceea ce a impus lucrări de conservare, care s-au desfășurat în anii 1961-1962, lucrări continuate ulterior prin refacerea structurii și întărirea construcției cu inele de oțel.

Povestea locului

Dispus pe latura dinspre muntele Tâmpa, Bastionul Postăvarilor pare, la prima vedere, prin forma sa circulară, un turn mai mare. Este știut faptul că niciunul dintre cele opt bastioane nu sunt similare, cu atât mai puțin identice.

Bastionul Postăvarilor avea un rol însemnat în timpul unui asediu, la fel ca alte bastioane. Regulamentul de apărare al Brașovului, din anul 1491, menționa reguli clare de apărare în caz de asediu, printre care și cele legate de semnalizarea mișcărilor trupelor asediatoare. Articolul XIV al regulamentului menționa ca pe turnurile cele mai înalte (așadar și pe bastioane) să fie distribuite steaguri, albe sau roșii, iar pe celelalte turnuri mai mici să fie distribuiți doi sau patru oameni de mare încredere, care puteau vedea mișcările și acțiunile inamicului. Îndreptând un steag alb se indica locul unde ataca dușmanul, iar cu steagul roșu se semnaliza locul unde izbucnise un incendiu.

Experiențe unice

În imediata apropiere a Bastionului Postăvarilor se află centrul istoric al Brașovului. Aceasta dispune de o multitudine de opțiune de vizitare. Poate cel mai atractiv monument îl reprezintă Biserica Neagră. Aceasta este una dintre cele mai monumentale edificii gotice în Transilvania, care însă prezintă, mai ales pe interior, puternice accente baroce, dobândite cu ocazia amplei reconstrucţii din secolul al XVIII-lea, în urma devastatorului incendiu din anul 1689.
Casa Sfatului, cel mai important monument laic din Brașov, este astăzi sediul Muzeului Județean de Istorie. În evul mediu aici a funcționat primăria orașului. 

Strada Sforii reprezintă și ea o atracție pentru turiștii care ajung la Brașov. Aceasta, după cum îi spune și numele, este una dintre cele mai înguste străzi din Europa, cu o lățime care variază între 111 și 135 cm.


Ghid Audio

Română

Animație 3D


Tur virtual


Bastionul Postăvarilor

Brașov, județul Brașov

Facilități
Parcare

În proximitate

Wi-Fi

Nu

Facilități de acces persoane cu handicap

Nu

Status

Închis temporar

Grup sanitar în locație sau proximitate

Da

Program de vizitare

Acces obiectiv

Bicicletă, la pas, Rutier


Custozii își rezervă dreptul de a modifica condițiile de vizitare ale obiectivelor.


Recenzii

Alte obiective din Ruta cetăților

Placeholder
Placeholder
Placeholder

Atracții turistice din zonă

Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
0:00
0:00