Ideea de pelerinaj s-a desprins mereu de turismul ieftin și grăbit. Nu poți să fii om fără să cauți - cu mijlocele și metodele tale - căile prin care te apropii de divin și te întâlnești cu Dumnezeul cel viu. Unii o fac fugind de Dumnezeu. E răsturnarea pelerinajului, dar nu de puține ori tocmai fuga te apropie de El, te întoarce ca într-o buclă de milostivire spre El.

Ansamblul Bisericii Reformate Fortificate Cricău »


Pământul, cu mult înainte de a fi străbătut de căile moderne de comunicație, s-a brăzdat de drumurile căutării. Câteodată materiale. Dar câtă cultură au născut acestea — Drumul Mătăsii îmi pare azi mai curând o academie de cultură și istorie, mai mult decât un simplu artefact istoric. Altădată drumurile unei siguranțe, fie chiar militare, iar când spun asta mă gândesc la solzii de metal din podmolul de la Micia care au acoperit cu mii de ani în urmă soldații sarmați și caii lor statuari din limesul Mureșului până în Dunăre, ori poate că și mai departe. Însă drumurile care s-au făcut cale s-au îndreptat spre sanctuare și locuri de pelerinaj cu măsură duhovnicească.

Mănăstirea Florești »


Recunosc că anii din urmă m-au purtat pe căile căutării de acest gen și că emoția de pe cărările Sarmisegetuzei din Munții Orăștiei până în dreptul poienii cu sanctuare mi-a strălucit în suflet ca în clipele căutării Capernaumului într-un apus de soare, ori cetăților din Laodiceea sau Pergam în după-amieze însetate de răcoare. 

Ceea ce primiți prin România Atractivă, care reunește trei axe culturale și religioase (ortodox-catolic-evanghelic, respectiv român-maghiar-german), este un punct de întâlnire. Nimic nu e mai vrednic de consemnat între valorile propuse prin proiect decât acest consemn al frățietății. Nu e vorba aici de nici un ecumenism, ci de reala conviețuire pe cărarea spre Rai a călătorilor. Veți străbate culmi de munți și văi aprinse de înfloriri ale unui spațiu comun: România. Așa cum a fost ea desenată de bisericile de lemn, sanctuarele închinării, ori basilicile-cetate ale unei Transilvanii care refuză să-și omoare identitatea inter-culturală.

Situl rural Biertan (Biserica evanghelică fortificată Biertan) »


Drumurile propuse, veți vedea, vă vor scoate la lumină locuri ale unor caractere puternice, ale unor oameni ori comunități care au refăcut formatul cultural al zonei și au adus cerul mai aproape de pământ. Proiectul vă îndeamnă să ieșiți din urbanizarea conștiinței și să descoperiți aproapele, fără a pierde amănunte importante și nici linii de configurație istorică. Nu veți frunzări pagini cu informații. Veți străbate orizonturi de Duh Sfânt și asta vă va chema la meditație și… la pelerinaj.

Știu cum s-a pornit realizarea acestui incredibil efort. Din dorința de a împărtăși oamenilor adevărata măsură a căutării lui Dumnezeu prin efortul pelerinajului. Nici eu nu am gândit atât de departe, cum au reușit „furnicile” care au urcat planul de luciditate al poveștilor și imaginilor lor. Desigur că se putea mai mult. Faceți. Și sigur se putea mai bine. Faceți. Așezați-vă în concurență loială cu acești cavaleri-pelerini care v-au luat cu ei într-o călătorie minunată. Aflarea istoriei creștine a Țării.

Deseori aflu cum părinții fac eforturi uluitoare să-i poarte pe copiii lor până departe. Zanzibar sau Madagascar au mai mută rezonanță în cutia sufletului copiilor noștri decât, știu eu, biserica de lemn din Goiești, ori biserica din ruta Ladislau de la Daia, ori cetatea Aiudului sau Biserica Sfinții Trei Ierahi din Iași. Întregul proiect exprimă existența unei Românii unice, creștine, autentificate prin proiectele de cunoaștere propuse de autori.

Nici un drum nu se face fără a avea un scop. Plimbările, chiar ele, nevinovatele, poartă cu sine revigorare ori refacere, căutarea liniștii ori aflarea ritmului de gând. Pelerinajele nu sunt simple plimbări. Dar poartă efigia liniștii. Aflării. Bucuriei părtășiei comune și a frumosului care ne unește.

Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” - Lăpugiu de Jos »


În urmă cu ani buni mă aflam la Tismana, când un autocar părea că greșise ruta. Un grup mare de turiști asiatici urca panta spre incinta-cetate a Tismanei. Agitația maicilor m-a emoționat. Simțeau și ele că e un eveniment întâlnirea cu oamenii altui orizont cultural și de credință. Cea mai liniștită era Maica Evlogia, maica ghid la vremea aceea. Am urmărit-o trecând grațios în revistă istoria Tismanei, povestindu-le și dând informații în plus despre istoria locașului. Mirosea a primăvară și dărnicia maicilor nu s-a lăsat așteptată. Dulceață și apă rece de la izvorul ce înnobilează curtea Mănăstirii au adus un zâmbet și mai mare pe chipul turiștilor, care au plecat impresionați. Vă asigur că n-au afectat credința maicilor și nici nu au dezechilibrat frumusețea slujirii din seara aceea. Ceea ce ne-a frapat în dimineața următoare a fost că pe o hârtie am găsit scris cu stângăcie: Mulțumesc. Și semnătura în limba națională a unei turiste, ori a unui turist. Nu ne vom revedea poate niciodată. Revăzându-ne poate nu ne vom recunoaște. Dar l-am recunoscut pe Dumnezeu în chipul lor și ei într-al nostru. Oare e puțin în lumea schimonosirilor și caricaturizărilor de conștiință? 

Îmi îngădui să vă rog să vă bucurați. Linii de forță duhovnicească încă mai străbat geografia fizică și spirituală a Țării. Luați și citiți, bucurați-vă și aflați. Frățietatea ne obligă la trai împreună. Să o facem bucuroși unii de alții. Bucurându-L pe Dumnezeu!