A fost construită pe o stâncă înaltă, abruptă, unde doar șoimii se încumetau să urce. Inițiatorul construcției ar fi fost judele regelui Béla al IV-lea, membru al familiei nobiliare Geregye, ce adusese servicii coroanei maghiare în timpul marii invazii mongole din anii 1241-1242.
Cetatea Șinteu - Piatra Șoimului poate fi considerată un simbol al orașului Aleșd, fiind una dintre atracțiile turistice ale zonei. Ruinele sale, ce pot fi văzute astăzi în vecinătatea satului Peștiș, într-un cadru natural deosebit de pitoresc, poartă încărcătura unui trecut glorios și reușesc să te transpună ușor în atmosfera epocii medievale.
Prin poziția sa, cetatea controla cândva principala cale de acces spre Transilvania pe valea Crişului Repede, dar şi din valea acestuia spre nord, înspre Sătmar. A fost pe rând cetate de apărare, dar și sediu de sangeac turcesc, contând ca punct strategic important pentru marile imperii ale vremii.
În anul 1711, a fost aruncată în aer de trupele imperiale habsburgice, pentru a nu mai fi folosită de curuți, adversarii Imperiului habsburgic.
Cetatea oferă ocazia unei excursii într-o zonă de o frumusețe naturală foarte reconfortantă pentru ochiul oricărui vizitator!
Scurtă incursiune istorică
De-a lungul timpului, Cetatea Piatra Șoimului a fost în centrul mai multor evenimente militare. Din anul 1318, aceasta devine cetate regală, iar în 1389 este donată unor nobili, fiind stăpânită pe rând de mai multe familii. După anul 1637, cetatea va reveni principelui Gheorghe Rákóczi al II-lea şi urmaşilor săi.
Constantin Șerban, domn al Țării Românești între 1654-1658 și al Moldovei între 1658-1659, stăpânește și el acest domeniu. Alungat din Moldova, Constantin Șerban se refugiază în Transilvania, unde își cumpără mai multe domenii. În timpul petrecut aici, Constantin Șerban a întemeiat o şcoală cu predare în limba română, a ctitorit o biserică de piatră în Tinăud și a favorizat scrierea şi copierea în limba română a unor cărţi religioase.
Povestea locului
Legenda spune că Bánffy Dénes, domnitorul moșiei Cetății Șoimului, avea o fată frumoasă, pe nume Orsolya. Aceasta îl iubea pe tânărul Máriaffly Geröt, care nu era foarte bogat. Tatăl fetei le-a interzis tinerilor să se întâlnească, dar aceștia au continuat să-și trimită scrisori de dragoste cu ajutorul unui porumbel alb.
Iată că a venit momentul ca Cetatea Șoimului să fie asediată de turci. Oamenii lui Bánffy s-au apărat cu vitejie, dar turcii s-au dovedit mai puternici. Când soarta cetății părea pecetluită, o oaste salvatoare și-a făcut apariția, iar turcii au fost învinși.
Orsolya a apărut atunci în fața tatălui său alături de un călăreț îmbrăcat în platoșă, căruia îi datorau victoria. I s-a oferit o nemărginită recunoștință, dar acesta a cerut doar mâna fetei. Călărețul nu era altul decât Máriaffly Geröt. Orsolya îl anunțase prin porumbel despre asediul cetății. Bánffy și-a exprimat acordul, astfel că cei doi tineri s-au putut căsători.
De atunci, porumbelul a fost iubit și răsfățat ca nicio altă pasăre din lume.
Experiențe unice
Ajuns la baza cetății, lângă cantonul silvic, poți urma traseul turistic, care include nu numai cetatea Piatra Șoimului, ci și capela și bastionul. Te vei întoarce pe „drumul carelor”, un drum forestier prin pădure, foarte ușor de parcurs.
Un traseu turistic mai lung începe de la baza cetății și cuprinde Castelul de vânătoare „Zichy” de la Poiana Florilor și Cascada „Dubina” din Pădurea Neagră. În incinta Castelului „Zichy” vei găsi Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului”, despre care vei fi surprins să afli că a fost strămutată de trei ori.
O altă atracție turistică este și locul fosilifer de pe „Valea Lion”, unde au fost găsite fosile de dinozaur pitic.
Hangos útmutató
3D animáció
Virtuális túra
Ruinele Cetății Șinteu ”Piatra Șoimului”
Aleșd, județul Bihor
Irányok
Az erőd romjai Aleșdtől 6,2 km-re, Peștiș községtől északnyugatra, a Plopiș-hegységben, a Secătura-patak felett találhatók. Megközelítés a DN1(E60) – DN1H úton Aleșd-Zalău felé, a 2+500 km-nél forduljon balra a Valea de Şinteu felé. Kövesse az erdei utat a végéig, és az utolsó szakasz gyalog, egy enyhén emelkedő ösvényen az erdőben.
Felszereltség
Sanitare a helyszínen vagy annak közelében
No
Wi-Fi
No
Akadálymentesített hozzáférési lehetőségek
No
Státusz
Ideiglenesen zárva, Felújítás alatt
Hozzáférés a turisztikai látnivaló hoz
Bicycle, Walking, By car
Parkolás
In proximity
Turistavezető
Român, Englez
Hozzáférés és belépés
A gondnokok fenntartják a jogot, hogy módosítsák a látogatási feltételeket a látnivalóknál.
Értékelések