Castrul Roman De La Răcarii De Jos

Dacă ai fi trecut acum aproape două mii de ani prin aceste locuri scăldate de apele Jiului, ai fi fost surprins de prezența călăreților mauri. Erau cantonați în castrul de la Răcarii de Jos, cu misiunea de a asigura securitatea, paza şi ordinea în zonă, dar şi de a reacţiona în eventualitatea unui atac dinspre est asupra provinciei Dacia. 

Încă din vremea războaielor împăratului Traian cu dacii (anii 101-102 și 105-106), la Răcarii de Jos a fost construit un castru de marș cu o durată de existență temporară. 

Ulterior, în vremea împăratului Hadrian (anii 117-138) sau a împăratului Antoninus Pius (anii 138-161), s-a ridicat aici o incintă de lemn și pământ. 

După distrugerea castrului mare de pământ, la sfârșitul secolului al II-lea sau începutul celui de-al III-lea, s-a procedat la refacerea sa, de data aceasta din piatră. La mijlocul secolului al III-lea, întregul castru a trecut printr-o operaţiune de reconstrucţie, ocazie cu care multe monumente epigrafice şi sculpturale vechi au fost reutilizate ca material de construcţie.

Castrul roman de la Răcarii de Jos a funcţionat pe întreaga durată a stăpânirii romane în Dacia (anii 106-270/275) și este cel mai important castru de pe Valea Jiului.

Castrul avea o formă dreptunghiulară (170 x 141 m), fiind prevăzut cu patru porţi, patru turnuri de colţ şi două turnuri intermediare, câte unul pe fiecare latură lungă. 

Cea mai interesantă construcţie din castru este clădirea comandamentului (principia). Dimensiunile de 37 x 34 m şi numărul mare de camere indică fără îndoială că era un edificiu cu totul impozant. 

Camera stindardelor de pe latura din spate era prevăzută cu trei contraforţi pe partea exterioară, dovedind practic că avem de-a face cu o clădire etajată.

Curtea interioară avea într-unul din colţuri o bază de piatră pentru o statuie, iar în celelalte trei fântâni sacre. De o parte şi de alta a curţii interioare se găseau mai multe încăperi.

Existenţa războinicilor de tip Mauri Equites (călăreţii mauri) din nordul Africii în castrul de la Răcari este atestată de un fragment de diplomă militară, descoperit la finele secolului al XIX-lea şi publicat încă din anul 1913, de către Vasile Pârvan. Diploma atestă faptul că acestor mauri li s-a acordat cetăţenia romană în vremea împăratului Antoninus Pius. 

Una din scenele de pe Columna lui Traian de la Roma redă un atac asupra dacilor al corpului de mauri conduşi de Lusius Quietus. Maurii sunt reprezentați călare, fără încălțăminte, purtând o tunică scurtă, cu părul împletit în șuvițe, echipați cu un scut mic şi rotund, ținut în mâna stângă și cu o suliță purtată în cea dreaptă. Caii lor nu au căpăstru și nici şa, toate aceste detalii având menirea de a sugera o cavalerie ușoară și rapidă.

Descoperirile arheologice din castrul de la Răcari sunt impresionante. Merită amintite aici: diploma militară care atestă proveniența trupei, mai multe sute de fragmente de statui de bronz, un umbo de scut, zeci de ţigle şi cărămizi ştampilate, zeci de vârfuri de suliţe de fier şi piese de echipament militar, monede de aur, argint şi bronz, obiecte de sticlă, obiecte de bronz, obiecte de os şi, nu în ultimul rând, o cantitate uriaşă de vase ceramice. 

Multe din ţiglele şi cărămizile descoperite poartă ştampile sau inscripţii cursive cu numele abreviat (N M) al unităţii militare Numerus Maurorum, ceea ce denotă faptul că fostul corp de Mauri Equites a fost transformat într-o unitate de tip Numerus.