Descoperă pitoreasca localitate Râu Sadului din Mărginimea Sibiului și explorează frumusețea tradițiilor rurale românești. Structura așezării se deosebește de satele din apropiere: gospodăriile sunt grupate în interiorul cătunelor, dar există și unele răsfirate la marginea lor.
Casele tradiționale redau esența vieții în comunitate. Construite cu măiestrie, acestea păstrează autenticitatea prin utilizarea trunchiurilor de lemn masiv, netencuite pe exterior. Pereții interiori sunt îmbrăcați în tencuială de pământ, iar acoperișurile în țigle solzi din pământ ars sau alte materiale tradiționale.
Vei observa că încăperile sunt puține, reflectând modul de viață al locuitorilor, care își petrec cea mai mare parte a timpului în aer liber.
De-a lungul vremurilor meșteșugurile tradiționale au prosperat aici: de la prelucrarea textilelor și a lânii, până la cojocărit sau exploatarea și prelucrarea lemnului.
Multe dintre preocupările sătenilor au însă legătură cu hrana produsă, pusă pe masă, ce include în general alimente de bază, precum brânză, lapte, carne, ouă și slănină, dar și bunătăți pentru iarnă, ce se găsesc în cămara fiecărei gospodine.
În cele 4 cătune care alcătuiesc comuna Râu Sadului tradiția se îmbină armonios cu frumusețea naturală, oferindu-ți o incursiune autentică în inima Mărginimii Sibiului.
Scurtă incursiune istorică
Primii locuitori veniți în Râu Sadului erau din Rășinari, aceștia avand numele Ciupar, Bebera, Maelat și Fleschin - după numele lor au fost denumite cele patru cătune din care se compune comuna Râu Sadului. În trecut, mai precis până în anul 1926, comuna Râu Sadului aparținea de comuna Rășinari și forma un cătun al acesteia. Colibele de lemn construite de aceștia la poalele pădurilor au fost locuințele lor inițiale.
Povestea locului
Una dintre ocupațiile străvechi care se mai păstrează și astăzi este creșterea animalelor, în special a oilor. Chiar dacă, în timp, numărul oilor a scăzut, obiceiul transhumanței se mai păstrează și astăzi. Turiștii care doresc să cunoască obiceiurile ciobanilor pot să viziteze numeroasele stâni „colibe“ de pe teritoriul comunei.
Particularități arhitecturale
Construcția caselor, în trecut, a fost în mod tradițional o activitate aflată în strânsă legătură cu anotimpurile, cu munca pământului și cu viața de zi cu zi a comunităților. Încăperile sunt puține, ferestrele și ușile sunt mici iar forma generală a gospodăriilor este compactă și foarte economică. Culorile folosite pentru exterior sunt în alb sau albastru. Materialele folosite la construcția caselor tradiționale sunt lemnul, pământul și piatra.
Hangos útmutató
Kapcsolat
0786023801 - Primăria Comunei Râu Sadului
Felszereltség
Státusz
Látogatható
Parkolás
In proximity
Hozzáférés a turisztikai látnivaló hoz
Bicycle, Walking, By car
A gondnokok fenntartják a jogot, hogy módosítsák a látogatási feltételeket a látnivalóknál.
Értékelések