Vizitează Cetatea Ciceului, de a cărei existență sunt legate multe povești și mistere!
Construită la sfârșitul secolului al XIII-lea, cetatea a jucat un rol însemnat în controlul și protecția zonei de la confluența Someșului Mare cu Someșul Mic și a minelor de sare din Ocna Dejului.
În anul 1489, Cetatea Ciceului a fost dăruită de Matei Corvin lui Ștefan cel Mare. Îndepărtat de la tronul Moldovei de către turcii lui Suleiman Magnificul, domnitorul Petru Rareș se refugiază la Cetatea Ciceului în anul 1538. Se spune că soția acestuia a ascuns bogățiile familiei într-una din peșterile din apropiere.
Nu știm care e peștera misterioasă, dar îți dezvăluim adevărata comoară: Ținutul Ciceului, un loc încărcat de istorie, cultură și tradiții străbune, cu peisaje de poveste și oameni autentici!
Scurtă incursiune istorică
Cetatea Ciceului a fost construită în anii 1293-1304, la insistențele regelui Bela al IV-lea și ale urmașilor săi. Prima sa atestare documentară datează din anul 1304. În Evul mediu, cetatea făcea parte din comitatul Belső-Szolnok.
Domeniul cetății cuprindea la un moment dat 63 de sate. Aici aveau loc târguri anuale, la care participau negustori din toate regiunile locuite de români.
De-a lungul timpului, Cetatea și domeniul Ciceului au fost conduse de numeroși castelani, administratori, juzi și pârcălabi. Primul castelan al cetății a fost Vas Nicolae, iar ultimul, Vrânceanu Ioan.
În anul 1544, Dieta Transilvană decide demolarea acesteia.
Povestea locului
Legenda spune că soția lui Petru Rareș a ajuns înaintea lui la cetate și a ascuns comoara familiei într-una dintre peșterile din apropiere.
Se pare că în acea peșteră nu se poate pătrunde decât în ziua de Sânziene sau la sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul din 24 iunie. Umblă și vorba că cel care intră în peșteră nu se mai întoarce, așa că nimeni nu a îndrăznit să pornească în căutarea comorii.
În zona Ciceului sunt șapte peșteri, dar nici până astăzi nu se știe care dintre ele a servit drept ascunzătoare pentru prețioasa comoară.
Experiențe unice
Te afli în Ținutul Haiducilor, așa că poți merge pe firul multor povești interesante.
Dacă alegi Drumul romanilor, vei avea ocazia să vezi Turnul roman de la Ponița, ruinele termelor romane de la Ilișua și multe alte vestigii din epoca romană.
Pe Drumul credinței vei găsi bisericile greco-catolice din Păltineasa și Spermezeu, biserica romano-catolică din Cristeștii Ciceului, bisericile reformate din Beclean, Reteag, Săsarm, Uriu sau Cuzdrioara, precum și bisericile ortodoxe de lemn din Suplai, Zagra, Runcu Salvei și Dobricel.
Dacă preferi Drumul poveștilor, vei întâlni personaje legendare, uriași și haiduci, dar și legende despre mistere și comori ascunse. Vei ajunge astfel în comuna Petru Rareș, unde se află Muzeul memorial Ion Pop Reteganul. Cunoscut prozator și publicist, Ion Pop Reteganul a editat valoroase culegeri de folclor, în care a surprins bogăția și farmecul spiritualității și culturii populare românești.
Hangos útmutató
3D animáció
Virtuális túra
Cetatea Ciceului
Ciceu - Mihaiesti, județul Bistrița-Năsăud
Felszereltség
Hozzáférés és belépés
Intrare liberă
Hozzáférés a turisztikai látnivaló hoz
Bicycle, Railroad, Walking, By car
Wi-Fi
Yes
Akadálymentesített hozzáférési lehetőségek
No
Sanitare a helyszínen vagy annak közelében
Yes
Étterem vagy kávézó a helyszínen
No
Parkolás
In proximity
Státusz
Látogatható
A gondnokok fenntartják a jogot, hogy módosítsák a látogatási feltételeket a látnivalóknál.
Értékelések