Te afli în inima unei rețele complexe de fortificații, la o altitudine de peste 700 de metri, în locul unde Cetatea Costești - Blidaru veghea asupra tărâmului dacic.
Construită în secolul I î.Hr., fortificația își găsește locul strategic în peisajul defensiv al reședinței regilor daci, controlând accesul dinspre Valea Mureșului către Sarmizegetusa Regia. Astăzi, aventura către cetate presupune o scurtă călătorie de aproximativ 50 de minute de la drumul principal, pe o cărare pitorească, la umbra unei păduri de fag și mesteacăn.
Complexul fortificat, inițial în formă de trapez, s-a dezvoltat ulterior, adaptându-se nevoilor vremii. Turnurile patrulatere, zidurile masive și tehnica unică de construcție, numită "murus dacicus", atestă caracterul monumental al arhitecturii dacice. Pe lângă construcțiile cu rol militar, în zona cetății s-au descoperit cisterne ingenios amenajate, ce reflectau avansul tehnologic al epocii.
Cu o istorie zbuciumată, marcată de războaiele daco-romane, cetatea a fost distrusă în anii 105 - 106 d.Hr. În prezent, ruinele sale reprezintă o valoroasă mărturie pentru arhitectura militară dacică.
Din anul 1999, Costești - Blidaru este parte a Patrimoniului Mondial UNESCO, alături de celelalte cetăți dacice din Munții Orăștiei.
Particularități arhitecturale
Dacii au început construirea cetății de la Blidaru la jumătatea secolului I î.Hr. În contextul războaielor cu romanii, incinta fortificației a fost extinsă, adăugându-se încă un turn patrulater la cele cinci deja existente, precum și noi tronsoane de ziduri. Pe laturile de vest și de nord-vest, dacii au amenajat încăperi patrulatere, al căror planşeu putea fi folosit ca platformă de luptă, la parter fiind păstrate proviziile.
Ceea ce merită evidențiat este originalitatea tehnicii de construcție. Dacii au ales o tehnică de construcție elenistică, dar au adaptat-o în mod ingenios propriilor condiții și nevoi. Zidurile astfel construite sunt cunoscute în prezent sub denumirea de murus dacicus.
Comori neprețuite
Pe Dealul Blidarului au fost descoperite două cisterne de apă. Una dintre acestea se află puțin mai jos de turnul de nord-vest al cetății. Are o formă paralelipipedică și o capacitate de 200 mc.
Dacii au tencuit pereții cisternei cu un amestec din nisip, var și cărămidă sfărâmată, în scopul asigurării impermeabilității acestora. Tehnica utilizată este de inspirație romană și poartă numele de opus signinum.
O altă cisternă a fost săpată în stâncă, fiind căptușită cu scânduri de lemn. Pentru captarea și distribuția apei, dacii au folosit conducte de lut ars, cercetările arheologice identificând traseele acestora pe multe zeci de metri.
Experiențe unice
Dacă ai vizitat deja cetățile Sarmizegetusa Regia și Costești-Cetățuie, îți recomandăm și o altă fortificație din Munții Orăștiei, mai puțin cunoscută, dar la fel de interesantă: Cetatea Piatra Roșie. Aceasta este situată în apropierea satului Luncani, pe dealul Piatra Roșie, la o altitudine de 831 m. Rolul ei era să apere dinspre vest cetatea regală de la Grădiștea de Munte - Sarmizegetusa Regia.
O plimbare în Centrul istoric al Orăștiei este de asemenea binevenită. De ce? Pentru că aici vei descoperi Cetatea medievală Orăștie, în incinta căreia se află ruinele unei rotonde ecleziastice (o capelă circulară), care datează probabil din secolul al XI-lea. Remarcabil este și ansamblul format din biserica reformată (calvină), care a fost refăcută de maghiari în secolul al XIV-lea și biserica evanghelică (luterană) ridicată de sași în secolul al XIX-lea.

Audioführung
3D-Animationsfilm
Virtuelle Tour
Einrichtungen
Status
Besuchbar
Zugang Einrichtungen für Menschen mit Behinderung
No
Sanitäreinrichtungen vor Ort oder in der Nähe
No
Zugang und Eintritt
Intrare liberă
Wi-Fi
No
Zugang zum touristischen Ziel
Walking, By car
Parkplatz
In proximity
Die Verantwortlichen behalten sich das Recht vor, die Besuchsbedingungen der Sehenswürdigkeiten zu ändern.
Rezensionen