Pe malul râului Arieş, la o distanţă de 50 de km de Cluj-Napoca, în satul Luncani, se înalță o clădire ce stă mărturie trecerii implacabile a timpului. Peste opt secole de istorie se ascund între zidurile Castelului Kemény-Bánffy care, dacă ar putea vorbi, ne-ar spune povești ale unor vremuri atât de îndepărtate încât azi mintea noastră aproape că nu le mai poate cuprinde.
Istoria satului Luncani este strâns legată de cea a castelului şi a moşiilor sale, căci timp de multe secole locuitorii satului au fost iobagii domeniului. Destinele familiilor care l-au stăpânit s-au contopit cu istoria mare, iar fiecare eveniment major a scris o filă și în povestea castelului.
Nobilii din familia Kemény au avut un rol crucial în soarta Transilvaniei, iar dintre figurile ce au stăpânit castelul se remarcă cea a principelui loan Kemény, socotit ca unul dintre cei mai de seamă bărbați politici ai vremii. În secolul 19 trece sub stăpânirea unei alte mari familii nobiliare, Bánffy, dar după o scurtă perioadă de prosperitate războaiele și comunismul îl vor decima iremediabil.
Azi îi putem privi doar rănile, dar chiar și prin ele Castelul Kemény-Bánffy ne spune o istorie lungă, a unei vieți a nobilimii demult apuse, pe care merită să o ascultăm! Particularități arhitecturale
În perioada sa de glorie - secolul XVII, sub stăpânirea familiei Kemeny, intrarea în castel se făcea prin același loc ca în zilele noastre, însă era apărată și de o poartă masivă, prin zidul de piatră care înconjura castelul. De asemenea, existau lângă poartă şi două turnuri de observare şi apărare. În incită se aflau diverse dependințe, locuinţele judelui curţii şi a pârcălabului, o fântână și mai multe grajduri. Pe domeniul castelului se aflau mulți cai, folosiţi pentru călărit şi trasul trăsurii.
În apropierea castelului se găsea o închisoare folosită pentru detenția răufăcătorilor prinși prin împrejurimi. Pentru recreere, în apropierea zonei Arieșului exista o grădină cu iarbă, având în centrul său o structură acoperită cu etaj, unde adesea pășteau cai. De asemenea, se găsea o grădină de legume care deservea bucătăria castelului și două mici bălți, situate în imediata apropiere a râului Arieș. Clădirile adiacente, construite predominant din lemn, trestie și lut, serveau drept adăpost pentru animalele domestice: vite, porci și păsări. O altă construcție importantă, hambarul, depozita cantități considerabile de cereale. Proprietatea mai includea și o stână aflată la hotarul satului, pe malul Arieșului, care găzduia în jur de 80 de oi. Scurtă incursiune istorică
Instaurarea regimului comunist a provocat o perturbare semnificativă a echilibrului social din sat. O mulțime de țărani s-a alăturat comuniștilor, adoptând o atitudine ostilă față de proprietarii mari de pământ, încurajați de prezența trupelor sovietice. Deși castelul nu a fost preluat de stat, acesta a devenit sediul C.A.P.-ului Luncani, iar familia Bánffy a fost evacuată în anul 1949.
În ultimii ani, castelul și construcțiile adiacente s-au degradat considerabil. În 1989, singurele structuri rămase în picioare erau moara, hambarul din piatră și un grajd, toate având nevoie urgentă de restaurare. Personalități marcante
József Kemény, istoric maghiar, a fost fiul baronului Farkas Kemény, în timp ce mama sa, Terezia, era sora episcopului Ignațiu Batthyány. Educația sa a inclus studii la Liceul Piarist din Cluj. Kemény este recunoscut pentru achiziționarea unei acuarele ce prezenta grafic mormântul lui Mihai Viteazul, așa cum a fost acesta construit de Doamna Stanca, în secolul al XVII-lea.
De asemenea, el este responsabil pentru publicarea jurnalului primarului sibian Johannes Lutsch, decedat în 1661 la Istanbul din cauza ciumei. În 1795 a finanțat construcția Bisericii Sfinții Arhangheli din Luncani, destinată comunității românești. Kemény și-a găsit sfârșitul la Castelul Kemény din Luncani, loc unde a fost și înmormântat.
Link kopiert! 
Mit Google-Konto fortfahren
