Biserica Reformată Saciova

Vorübergehend geschlossen
Dacă ești pe urmele legendei Sfântului Ladislau, atunci sigur vrei să ajungi și la biserica reformată din Saciova, județul Covasna. Situată într-un peisaj de vis, biserica, a cărei construcție este datată în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, ascunde fragmente de frescă recent descoperite și un valoros tavan casetat, pictat în anul 1761. 

Pictura murală descoperită aici se încadrează perfect în temele iconografiei medievale maghiare, fiind vorba de legenda Sfântului Ladislau, scena Urmăririi cumanului și de reprezentarea vindecării Sfintei Elisabeta. 

Chiar dacă în prezent biserica se află în plină fază de reabilitare, care va dura până în anul 2026, merită să vizitați zona, pentru că dincolo de micul sat se întind păduri străvechi neatinse și, în imediata apropiere, se află și Mestecănișul de la Reci, arie naturală protejată care îți va oferi o priveliște de neuitat! 

Povestea locului

Satul Saciova este pomenit pentru prima data în izvoarele scrise în anul 1567 sub numele Zachwa. În preajma satului, pe unul dintre vârfurile lanțului muntos, a existat cândva o cetate - construită probabil în secolul al XIII-lea și care făcea parte din fortificațiile de frontieră – ale căror rămășițe mai pot fi văzute. Tradiția locală orală păstrează vie amintirea cetății Saciova, bătrânii satului povestind că „… în jurul cetății se întindeau păduri vaste”. 

Biserica barocă de rit reformat din sat a fost construită în secolul al XVIII-lea pe locul și probabil pe fundația unei capele gotice edificată cândva în secolul al XIV-lea. Forma de azi a bisericii datează din perioada 1818-1827. Atunci a fost demolat sanctuarul medieval, în locul căruia s-a construit în anul 1824 turnul iar nava bisericii a fost lărgită și a fost construită intrarea dinspre sud. 

Reprezentarea legendei Sfântului Ladislau

Șansa micii așezări de a se reafirma, în ochii istoricilor de artă și a celor ce a apreciază patrimoniul cultural, a venit în anul 2000 când Jánó Mihály, cunoscut istoric de artă și Kiss Lóránd, restaurator specializat în obiective de patrimoniu din zona Transilvaniei, au decapat o suprafață de perete pentru a scoate la iveală fresca ascunsă sub straturi succesive de tencuială și var. Pictura murală descoperită atunci se încadra în tipologia iconografiei medievale maghiare, fiind vorba de cunoscuta temă a legendei Sfântului Ladislau, scena Urmăririi cumanului și de o reprezentare a vindecării Sfintei Elisabeta. Realizate în tehnica fresco, se estimează că cele două scene au fost pictate undeva în secolul al XIV-lea.

Experiențe unice

Nu departe de sat, în comuna Reci, se află un peisaj desprins dintr-o pisă cehoviană – o pădure superbă de mesteceni. Mestecănișul de la Reci și Bălțile de la Ozun-Sântionlunca sunt arii protejate unde, pe lângă minunații mesteceni, găsim și manifestări ale unor fenomene geologice deosebite: mlaștini și dune de nisip roșiatic. În zonă, turismul este în plină dezvoltare, existând deja spații de cazare luxoase și posibilitatea de a lua masa în locuri cu peisaje idilice.

Audioführung

Biserica Reformată Saciova

DC25, Saciova, Romania

Einrichtungen
Zugang zum touristischen Ziel

Bicycle, By car

Wi-Fi

No

Zugang Einrichtungen für Menschen mit Behinderung

No

Parkplatz

In proximity

Sanitäreinrichtungen vor Ort oder in der Nähe

No

Touristenführer

Română, Engleză, Maghiară

Status

Vorübergehend geschlossen


Die Verantwortlichen behalten sich das Recht vor, die Besuchsbedingungen der Sehenswürdigkeiten zu ändern.


Rezensionen

Andere Sehenswürdigkeiten von Ladislausweg in Rumänien

Placeholder
Placeholder
Placeholder

Touristenattraktionen in der Umgebung

Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
0:00
0:00