Impozanta biserică romano-catolică ce domină piața centrală, închinată Sfintei Maria, a fost construită între anii 1847-1858 pe locul fostei biserici menționată în documente administrative încă din anul 1333.
De o parte și de alta a intrării în biserică sunt așezate patru statui din piatră: în față, cele ale Sfântului Ladislau și a Sfântului rege Ștefan, iar pe frontispiciu cele ale Sfinților Petru și Pavel.
Mineritul, ca stil de viață al credincioșilor și principala formă de trai a lor, se reflectă în multe detalii ale operelor de artă care decorează această biserică. Imnul Minier Creștin, cântat pentru prima dată aici, în 15 august 1938, a fost creat de către eruditul canonic dr. Lajos Czumbel pe vremea când slujea în această parohie. A fost primul imn de acest gen care încă răsună în bisericile din zonă în fiecare zi de sărbătoare. Oamenii pe care i-a slujit acest lăcaș de-a lungul vremii drept intermediar spre cele sfinte, aveau una dintre cele mai grele și riscante meserii din lume.
Cu siguranță vei fi surprins de grandoarea bisericii!
Particularități arhitecturale
Actuala clădire a fost construită în stil neo-gotic cu elemente neo-romanice, pe baza planurilor preotului Albin Tischler.
Fațada construcției, cu cele două turnuri falnice, este îndreptată spre vest. În fața intrării principale se remarcă porticonul monumental cu timpan, sprijinit pe coloane în stil ionic. Altarul principal este semicircular, iar nava bisericii este extinsă pe axa nord-sud cu două abside cu altare secundare.
Coloanele mari, învelite în marmură roșie, oferă un sentiment de somptuozitate. Pe bolțile tavanului regăsim șase fresce minunate, conținând o succesiune de scene din viața Fecioarei Maria.
Cel mai probabil, frescele au fost realizate în anul 1857 de Carl Rahl, care era în acea vreme profesor al Academiei de Artă din Viena și de Károly Lotz, unul dintre cei mai renumiți pictori muraliști ai secolului al XIX-lea.
O parte dintre picturile altarelor laterale au fost realizate în anul 1859 de Franz Geiling. Iar o altă parte a fost realizată în anul 1865 de către Carl Schellein. Deosebit de expresivă este lucrarea ce împodobește unul din altarele secundare, denumită Maica Domnului cu minerii. Este o reprezentare a unei legende locale conform căreia Maica Domnului cu Iisus în brațe s-ar fi înfățișat celor doi mineri ce purtau o dispută despre credință.
Povestea locului
Pe vremuri, biserica aparținea uneia dintre cele mai vechi comunități religioase de sine stătătoare. Inclusă în Registrul din anul 1333 drept una dintre cele mai vechi biserici cu preot paroh, aceasta se întreținea din așa numita Urbura – impozitul care trebuia plătit pentru extragerea de minereu. Această taxă a fost donată bisericii de către Iancu de Hunedoara.
Majoritatea locuitorilor de aici erau mineri și au fost atrași aici de bogatele zăcăminte de aur și argint ale munților din zonă. În anul 1800, în Baia Sprie funcționau 46 de companii miniere și existau 344 de mine private, multe dintre acestea purtând nume de sfinți. În biserică vei putea găsi expuse două steaguri ale minerilor, datând din anii 1886 și 1889, precum și steagul breslei olarilor, datând din anul 1852.
Reprezentarea legendei Sfântului Ladislau
Între secolele al XVII-lea și al XIX-lea, pe altarele din bisericile romano-catolice, de-a dreapta și de-a stânga Fecioarei Maria sunt așezați Sfântul Ladislau și Sfântul rege Ștefan ca o reprezentare a „Regnum Marianum” adică „Domnia Mariei”. Biserica din Baia Sprie este inedită, în acest caz, prin poziționarea statuilor celor doi sfinți în fața bisericii pe piedestale înalte. Între acestea se află chiar biserica Fecioarei Maria.
În panoplia sfinților, Sfântul Ladislau este o întruchipare a imaginii luptătorului, a cavalerului, un simbol al patriotismului și al luptei în numele creștinismului. Statuia din fața bisericii îi surprinde acest patos, înfățișându-l îmbrăcat în cămașă de zale, ținând o secure în mâna dreaptă și sabia în cea stângă.
Experiențe unice
În Baia Sprie se află casa în care a pictat între anii 1932 - 1960 unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai școlii băimărene de pictură, Aurel Popp. El este mesagerul unei arte profund realiste și umaniste, pictând aspecte din munca și viața grea a minerilor.
Nu trebuie să ratați evenimentul anual Ziua Minerului Retro sau să explorați împrejurimile, făcând drumeții la Lacul Albastru aflat la doar 2-3 km de biserică sau peștera Crăpătura Zorilor. Ajunși în zonă să vă interesați și de Capul Lui Burebista, Coloanele de Bazalt de la Limpedea sau Lacul Tăul Minei.
Audioführung
Einrichtungen
Parkplatz
In proximity
Sanitäreinrichtungen vor Ort oder in der Nähe
Yes
Zugang Einrichtungen für Menschen mit Behinderung
No
Zugang und Eintritt
Intrare liberă
Zugang zum touristischen Ziel
Bicycle, Walking, By car
Wi-Fi
No
Status
in der Renovierung, Besuchbar
Die Verantwortlichen behalten sich das Recht vor, die Besuchsbedingungen der Sehenswürdigkeiten zu ändern.
Zeitplan
Montag
09:00-17:00
Dienstag
09:00-17:00
Mittwoch
09:00-17:00
Donnerstag
09:00-17:00
Freitag
09:00-17:00
Samstag
09:00-17:00
Sonntag
09:00-17:00
Rezensionen