Regulament GIVEAWAY

Aniversare de 1 an a programului România Atractivă & Ziua Națională a Bujorului



SECȚIUNEA 1. ORGANIZATORUL CONCURSULUI

Concursul este organizat de SC. EVENTYA CO SRL, cu sediul în str. Viilor, nr. 1, Sibiu, județ Sibiu, România, înregistrată legal Reg. com.: J32/408/2013, CIF: RO31611012, în calitate de furnizor de servicii de marketing al programului „România Atractivă”.


SECȚIUNEA 2. DURATA ȘI LOCUL DE DESFĂȘURARE

Concursul se desfășoară în perioada 15 mai 2025 – 20 mai 2025, ora 23:59 (ora României), exclusiv online, pe paginile oficiale de Facebook și Instagram „România Atractivă”.


SECȚIUNEA 3. CONDIȚII DE PARTICIPARE

La acest concurs pot participa toate persoanele fizice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  • Au vârsta de minimum 18 ani la data începerii concursului;
  • Au domiciliul sau reședința în România;
  • Dețin un cont activ pe rețelele Facebook și/sau Instagram;
  • Respectă toți pașii de înscriere în concurs, conform secțiunii 4.

Nu pot participa la concurs angajații SC. EVENTYA CO SRL, în calitate de furnizor și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de beneficiar, precum și rudele de gradul I ale acestora.


SECȚIUNEA 4. MECANISMUL CONCURSULUI

Pentru a participa la concurs, utilizatorii trebuie să realizeze următoarele acțiuni:

Pe Facebook:
  1. Urmărească pagina oficială România Atractivă (https://www.facebook.com/romaniaatractiva);
  2. Descarce aplicația mobilă „România Atractivă” (disponibilă în Google Play și App Store);
  3. Distribuie public postarea concursului pe pagina personală de Facebook.
Pe Instagram:
  1. Urmărească pagina oficială România Atractivă (https://www.instagram.com/romania.atractiva/);
  2. Descarce aplicația mobilă „România Atractivă” (disponibilă în Google Play și App Store);
  3. Distribuie postarea concursului în story pe pagina personală de Instagram. Dacă au un cont public, trebuie doar să eticheteze pagina @romania.atractiva pentru ca share-ul să fie validat / dacă au un cont privat, este nevoie să trimită un screenshot cu story-ul pe pagina @romania.atractiva.
Fiecare participant are câte o singură înscriere validă pe Facebook și Instagram. Participarea multiplă de pe același cont, dar cu profiluri false sau neconforme, va duce la descalificare.

Participarea pe ambele rețele sociale dublează șansele de câștig ale participantului.


SECȚIUNEA 5. PREMIILE ACORDATE

Vor fi acordate 3 pachete tematice „România Atractivă”, fiecare conținând:
  • 1 x rucsac de călătorie personalizat + 1 x termos
  • 1 x hartă răzuibilă cu locații turistice din România
  • 1 x parfum cu esență naturală de bujor românesc
  • 1 x kit complet de plantare a unui bujor (bulb, unelte, ghid)
Valoarea totală estimată a fiecărui pachet: 800 lei.
Premiile nu pot fi înlocuite cu contravaloarea în bani sau cu alte produse.


SECȚIUNEA 6. DESEMNAREA CÂȘTIGĂTORILOR

Câștigătorii vor fi desemnați aleatoriu, printr-un serviciu online de extragere aleatorie (ex: random.org), dintre participanții care au îndeplinit corect și complet condițiile de participare.

Extragerea va avea loc în data de 21 mai 2025, iar câștigătorii vor fi anunțați public pe paginile de social media „România Atractivă” în termen de 48 de ore de la extragere.

Organizatorul își rezervă dreptul de a verifica eligibilitatea participanților înainte de validarea câștigului.


SECȚIUNEA 7. VALIDAREA ȘI LIVRAREA PREMIILOR

Câștigătorii vor fi contactați în privat (mesaj direct) pentru a furniza datele necesare livrării premiilor: nume complet, adresă de livrare, număr de telefon.

În cazul în care un câștigător nu răspunde în termen de 5 zile lucrătoare, organizatorul își rezervă dreptul de a desemna un nou câștigător prin reluarea extragerii.

Premiile vor fi livrate prin curier rapid, în termen de maximum 30 zile lucrătoare de la validarea câștigătorilor.


SECȚIUNEA 8. PROTECȚIA DATELOR PERSONALE

Participanții sunt de acord ca datele personale oferite în cadrul concursului să fie prelucrate de către organizator exclusiv în scopul derulării acestuia: validarea câștigătorilor, contactarea și livrarea premiilor.

Datele nu vor fi transmise către terți și vor fi păstrate pe o perioadă de maximum 30 de zile după finalizarea campaniei, apoi vor fi șterse definitiv.


SECȚIUNEA 9. RĂSPUNDERE

Organizatorul nu își asumă răspunderea pentru:
  • Înregistrările incomplete sau incorecte;
  • Imposibilitatea participării din cauza unor probleme tehnice independente de organizator;
  • Situațiile de fraudă sau tentative de fraudă.
Organizatorul își rezervă dreptul de a exclude din concurs participanții care încalcă regulamentul, promovează conținut ofensator sau utilizează conturi false.


SECȚIUNEA 10. DISPOZIȚII FINALE

Prin participarea la acest concurs, participanții confirmă că au citit, înțeles și acceptat integral prezentul regulament.

Regulamentul complet este disponibil online pe site-ul oficial:
 👉 www.romania-atractiva.ro

Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica prezentul regulament în orice moment pe durata desfășurării concursului, cu anunțarea modificărilor pe canalele oficiale.