Zidurile Cetății Oradea - Bastionul Aurit, etapa a IV-a

Închis temporar

Cu o istorie de aproape 1000 de ani, Cetatea Oradei este astăzi un obiectiv turistic care nu trebuie ratat, pentru că oferă o experiență medievală aparte. Cetatea oferă pasionaților de istorie, astronomie, artă și cultură, o mulțime de informații valoroase, prin trecutul său istoric, arhitectura și legendele despre evenimentele care i-au marcat existența.


În relatările privind întemeierea Oradei se povestește cum Regele Ladislau I, aflat la vânătoare prin ținuturile Bihariei, într-un loc de o frumusețe deosebită, în timpul odihnei, a fost îndemnat de îngeri să ridice o mănăstire în cinstea Fecioarei Maria. A ridicat-o, iar locului i-a spus Varad. 


Cetatea construită în jurul acelei mănăstiri te va impresiona cu siguranță. Este realizată în formă pentagonală, cu cinci bastioane amplasate pe colțuri, având rol de apărare împreună cu șanțul care o înconjura, iar în trecut era umplut cu apă termală. Fiecare bastion are o poveste captivantă. 


Despre Bastionul Aurit se știe că a fost realizat al doilea, în anul 1572, la comanda principelui Ştefan Báthory. Numele și-l datorează blazonului aurit al acestuia. Un fragment al leului ce străjuia sub blazon și blocul gravat cu anul (1)572 se mai poate vedea și azi. 


Astăzi, podul, șanțul și contraescarpa sunt transformate în spații verzi. În acest loc se găsește un parc frumos amenajat, perfect pentru o plimbare la apus.


În interiorul Cetății se află clădirea Palatului Princiar, care găzduiește într-o aripă a sa Muzeul Orașului Oradea. Vizitați-l și descoperiți cum istoria va avea tot mai puține secrete pentru voi.


Scurtă incursiune istorică

Începuturile Cetății Oradea sunt strâns legate de evenimentele ce au avut loc aici în anul 1241. Atunci, la un pas de iminentul atac tătaro-mongol, zidurile ce adăposteau catedrala cu hramul Sfintei Fecioare Maria, palatul episcopal și alte construcții mai mici ale unui ansamblu ecleziastic aveau nevoie urgentă de reparații și refacerea unei porțiuni. 

În următoarele secole, construcțiile au evoluat, zidurile s-au mărit, iar cetatea a devenit din ce în ce mai impunătoare în fața inamicilor. Aceasta are cinci bastioane, respectiv Bastionul Ciunt, Bastionul Bethlen, Bastionul Crăișorul, Bastionul Roșu și Bastionul Aurit. 

Dintre acestea, Bastionul Aurit a fost cel mai afectat de asedii, din cauza faptului că este orientat spre dealul Pisica, loc din care otomanii au bombardat fortificația în anii 1598, 1658 și 1660. De asemenea, după asediul austriac din anul 1692, latura nordică a bastionului a fost grav avariată, realizându-se ample lucrări de reparații. 

Reprezentarea legendei Sfântului Ladislau

Legenda locului spune că Regelui Ladislau i-a fost atât de drag acest loc, încât a poruncit ca atunci când va muri, trupul său să fie adus și înmormântat la Oradea Bihorului.

Timpul a trecut, iar atunci când regele și-a găsit sfârșitul la Zvolen, în anul 1095, însoțitorii săi s-au grăbit să îi îndeplinească porunca testamentară și au pornit cu trupul său neînsuflețit într-o căruță spre Oradea. Deoarece distanța era prea mare, iar afară era foarte cald, ei au schimbat destinația spre Alba Regală, de teamă că trupul regelui nu va rezista drumului. Însă, după un popas, ei au constatat că atât căruța, cât și trupul lui Ladislau au dispărut, găsind-o apoi mergând singură pe drumul către Oradea.

Experiențe unice

Chiar în incinta Cetății vei regăsi clădirea Palatului Princiar, ridicat între anii 1620 şi 1629. Aici vei descoperi că în una dintre aripile palatului se află amenajat Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural. De asemenea, în subsolul aceluiași monument există și un lapidariu, unde se află numeroase exponate ce au fost scoase la lumină în timpul procesului de reabilitare al cetății.

De asemenea, orașul Oradea este în sine un obiectiv turistic, caracterizat de o arhitectură deosebită, în care predomină stilul Art Noveau. 

În plus, nu la mare distanță de oraș se află Băile Felix și Băile 1 Mai, fapt ce transformă zona într-un adevărat paradis al apelor termale.

Ghid Audio

Română
Zidurile Cetății Oradea - Bastionul Aurit, etapa a IV-a

Cetatea Oradea, Oradea 410100, Romania

Facilități
Status

Închis temporar

Acces obiectiv

Bicicletă, Cale ferată, la pas, Rutier

Facilități de acces persoane cu handicap

Da

Acces și intrare

Intrare liberă

Wi-Fi

Da

Grup sanitar în locație sau proximitate

Da

Parcare

În proximitate

Restaurant sau cafenea în incintă

Da

Modalități de plată

Card, Numerar

Ghid turiști

Român, Englez, Maghiar


Custozii își rezervă dreptul de a modifica condițiile de vizitare ale obiectivelor.

Orar

Luni

08:00-22:00

Marți

08:00-22:00

Miercuri

08:00-22:00

Joi

08:00-22:00

Vineri

08:00-22:00

Sâmbătă

08:00-22:00

Duminică

08:00-22:00


Recenzii

Alte obiective din Ruta Sfântul Ladislau pe teritoriul României

Placeholder
Placeholder
Placeholder

Atracții turistice din zonă

Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
0:00
0:00