Nimic nu se compară cu Maramureșul atunci când vine vorba de oameni și de ospitalitate. În acest ținut, satul încă ne amintește de vacanțele la bunici, de cărările umbrite și de casele mândre, de animalele domestice care toate aveau un nume, de mirosul de iarbă și de mâncarea gătită pe sobă. Țara Lăpușului este printre cele mai bine conservate zone, în care turismul a pătruns mai greu și locurile au rămas neschimbate.
Povestea ei începe acum mai bine de 3000 de ani. Dovada s-a ivit de sub mantia de pământ a „Tumului 26”. În urma săpăturilor arheologice, aici s-au descoperit urmele locuirii acestui spațiu încă din Epoca târzie a Bronzului, precum în Grecia antică.
Aici încă se mai găsesc gospodării tradiționale cu arhitectură specific rurală, simplu ornamentată, cu dimensiuni și proporții armonioase. Casele păstrează simboluri sculptate pe stâlpii târnațului sau la ferestre. Au pereți tencuiți cu lut și vopsiți mieriu - un albastru viu, culoare specifică zonei.
Să nu vă mire dacă veți întâlni localnici în port popular la coasă sau duminica la biserică. Casele, hainele, obiceiurile de aici sunt parte dintr-o istorie pe care sigur vreți să o descoperiți cât încă mai rezistă.
Scurtă incursiune istorică
Satul a fost atestat documentar pentru prima dată în anul 1293, cu denumirea de Dragosfálva (satul lui Dragoș), alte surse menționând, în schimb, că prima atestare s-ar fi făcut în anul 1505, sub numele de Lapos.
Inițial, vatra satului era amplasată mai aproape de munte, pe valea râului Ruoaia, iar în jurul anului 1600 satul a fost mutat în locul său actual.
În secolul XV, satul, precum și alte teritorii transilvane, s-au aflat pentru o perioadă în posesia domnitorilor moldoveni, până la Petru Rareș, care s-a refugiat la Ciceu între 1538-1541. Ulterior, în anul 1618, satul se afla în proprietatea domnitorului transilvănean Sigismund Báthory.
Comori neprețuite
Portul popular specific acestei zone etnografice este un element cu o importanță deosebită pentru locuitorii din Lăpuș, acesta conferindu-le unicitate și contribuind la păstrarea tradiției în aceste locuri.
Portul femeiesc cuprinde costumul cu două zadii și cămașă încrețită la gât, iar cel bărbătesc este compus dintr-o cămașă albă, simplă, izmene largi pentru vară și cioareci pentru perioada rece.
Aici, portul este influențat inclusiv de vârstă, iar copiii, indiferent că sunt fetițe sau băieți, poartă până la vârsta de 6 ani o cămașă lungă până la glezne. După ce au trecut de 6 ani, la cămășile fetițelor se adăugă zadia și un șurț roșu, cărămiziu sau roz, însă după ce sunt măritate, purtarea zadiilor roșii este interzisă. Acestea sunt înlocuite cu zadii de culoare albastră, iar pe măsură ce femeile înaintează în vârstă, se adoptă zadia cu fond negru.
Experiențe unice
Țara Lăpușului și împrejurimile sale constituie un adevărat punct turistic pe harta României, iar dacă ai ajuns aici, trebuie neapărat să vizitezi tot ce îți iese în cale!
Iubitorii de natură și drumeții se vor putea bucura de frumusețea deosebită a Defileului Lăpuşului, una dintre ultimele zone sălbatice din Maramureş. Defileul urmăreşte râul Lăpuş care, atunci când plouă suficient, devine atracția principală pentru amatorii de rafting. În plus, în zonă mai puteți parcurge Cheile Babei din sudul Ţării Lăpuşului sau să descoperiți Peştera cu Oase de la Poiana Botizii, unde au fost descoperite urme de locuire, oase de erbivore, dar și de la o specie dispărută de urs. Despre această peșteră se spune că ar fi fost ascunzătoarea haiducului Pintea Viteazul.
De asemenea, dacă turismul ecumenic face parte din sfera voastră de interes, atunci vă propunem să vă opriți pentru câteva momente la Biserica de lemn din Lăpuș, un lăcaș declarat monument istoric, ce datează încă din anul 1697. Mai puteți trece pragul și altor lăcașuri, cum ar fi Mănăstirea ortodoxă cu hramul „Nașterea Maicii Domnului", Mănăstirea Rohia, dar și Biserica de lemn de la Rogoz.
Link copiat! 
Continuă cu Google
