Adevărată capodoperă a artei populare, biserica de lemn „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” din Beznea este unul dintre cele mai frumoase monumente ale arhitecturii bisericești, fiind considerată cea mai mare biserică de lemn din județul Bihor.
Construită la 1723, din bârne de stejar îmbinate în „aripi de fluture”, încinsă cu un brâu sculptat, ca o „funie împletită” și un pridvor decorat cu inimioare, biserica te primește caldă și prietenoasă. Interiorul este împodobit simplu, cu ștergare cusute manual şi icoane vechi pictate pe lemn.
Ferestrele mici lasă să pătrundă în interior o lumină palidă, care creează impresia de tainică comuniune cu Divinitatea. Biserica păstrează în arhivă 49 de titluri de cărți bisericești tipărite între anii 1720 și 1956.
Bătrânii satului spun că în Dealul Bisericii a existat o biserică „pe tălpi care se putea trage” și că ea „a fost trasă cu boii din Filipi”, iar „popii vechi erau în straie țărănești, cu suman alb”.
Iar dacă ești un iubitor al naturii, de aici poți face scurte drumeții la Cascada Boiului, sau pe Valea Brătcuței, un minisat de vacanță. Pe Lunca Crișului Repede unde se poate campa, înota și pescui. Sau spre Sud Est înspre satul învecinat Valea Crișului, unde poți să vezi calcarele cu hipuriți, urme ale erei glaciare în Defileu Crișului Repede
Scurtă incursiune istorică
Cu timpul, biserica a fost înfrumusețată și renovată pentru a se păstra cât mai bine. Primele lucrări de acest gen au avut loc în anul 1864, atunci când s-a refăcut pictura interioară, iar lăcașul de cult s-a mărit și au fost adăugate corul și pronaosul. Meșterii Micula Pavel și Teodor Tonțiu au fost nu doar cei care au participat la executarea acestei adăugiri, ci s-au aflat și printre cei care au cheltuit pentru ea. În partea adăugată a bisericii se poate observa că „frânghia împletită” nu este sculptată în bârnă, ci a fost realizată separat și prinsă în cuie.
Un secol mai târziu, între anii 1964-1965, au fost efectuate importante lucrări de renovare, de către meșterii Butiri Teodor, Marcu Ioan, Vereș Constantin și Brudașca Dumitru.
Unicitatea picturilor
Pictura realizată la sfârșitul sec. al XVIII-lea, mai precis în anul 1777, s-a păstrat până în zilele noastre, fiind circumscrisă curentului post-brâncovenesc. Zugravul care a pictat aceste trainice reprezentări religioase a folosit ca suport atât pânza, cât și lemnul, aplicând cu rigurozitate principiile picturii în stil bizantin.
De asemenea, pictura iconostasului și a absidei altarului dezvăluie o iconografie tradițională. Ușile împărătești sunt de inspirație barocă, având o eleganță impresionantă. În structura acestora se pot distinge medalioane perechi, pe 3 niveluri. Siluetele, contururile și expresivitatea figurilor confirmă talentul celui care a zugrăvit acest lăcaș deosebit de valoros.
Facilități
Acces obiectiv
Bicicletă, la pas, Rutier
Grup sanitar în locație sau proximitate
Da
Parcare
În proximitate, Proprie
Custozii își rezervă dreptul de a modifica condițiile de vizitare ale obiectivelor.
Orar
Luni
00:00-00:00
Marți
00:00-00:00
Miercuri
00:00-00:00
Joi
00:00-00:00
Vineri
00:00-00:00
Sâmbătă
00:00-00:00
Duminică
00:00-00:00
Recenzii