Castrul Roman Arutela

Besuchbar
Îți vine să crezi că, trecând prin Defileul Oltului, la Cozia, acum aproape 2000 de ani te puteai întâlni cu arcași sirieni? Erau aici, în slujba Imperiului Roman, cu sarcina de a ridica un castru de apărare pe granița de est a Daciei Romane. 

Ruinele bătrânei fortificații se pot vedea și astăzi pe malul stâng al Oltului, în apropierea Mănăstirii Cozia din Călimănești.

Te vei simți cu siguranță atras de poarta pretoriană reconstituită în anii 80 ai secolului trecut, așa că nu sta pe gânduri! Pătrunde în incinta castrului, treci pe lângă colegiul militar și urcă treptele scării de lemn. Într-o clipă vei fi chiar pe drumul de rond al bravilor soldați ai armatei romane!

Prilej de a intra în atmosfera de altădată și de a descoperi încă o filă din istoria glorioasă a strămoșilor!

Scurtă incursiune istorică

Castrul Arutela a fost construit în anii 137 - 138 d.Hr., în timpul domniei împăratului roman Hadrianus, în contextul deschiderii unui nou drum prin pasul Cozia, ceea ce a impus existența aici a unui punct de control. Acesta a funcţionat până în prima jumătate a secolului al III-lea, când a fost părăsit, fiind puternic afectat de o revărsare a Oltului.

La 20 de metri spre est de poarta pretoriană a fost descoperit drumul strategic roman din valea Oltului, lat de 6 m și pavat cu blocuri mari de piatră.

Comori neprețuite

 La o distanță de aproximativ 1000 m nord de castru se află Piscul lui Teofil, unde s-au descoperit fundaţiile unui turn de supraveghere, parte din sistemul roman de fortificații construit de-a lungul Oltului. Turnul de formă semicirculară se afla la 300 m deasupra castrului, ceea ce îi conferea o foarte bună vizibilitate asupra zonei.

Atunci când apele Oltului scad, se poate vedea Masa lui Traian, locul unde se spune că împăratul roman a făcut popas înainte de a cuceri Dacia.

Experiențe unice

Dacă te afli în Călimănești, poți opta pentru un tur al mănăstirilor din zonă. Mănăstirile Cozia, Ostrov, Stânișoara, Turnu, schitul Sfântul Ioan de sub Piatră sunt doar câteva dintre lăcașurile de cult ce merită văzute.

Pentru pasionații de drumeții, Parcul Național Cozia, cu peisajele sale superbe, oferă momente de neuitat. Vei găsi minunate puncte de belvedere, de unde poți surprinde cele mai frumoase fotografii.

Și nu uita nici de beneficiile izvoarelor minerale și apelor termale din stațiune!

Audioführung


3D-Animationsfilm


Virtuelle Tour


Castrul Roman Arutela

Călimănești, județul Vâlcea

Einrichtungen
Status

Besuchbar

Wi-Fi

No

Sanitäreinrichtungen vor Ort oder in der Nähe

No

Zugang und Eintritt

Intrare liberă

Zugang Einrichtungen für Menschen mit Behinderung

No

Parkplatz

In proximity

Zugang zum touristischen Ziel

Bicycle, Railroad, Walking, By car


Die Verantwortlichen behalten sich das Recht vor, die Besuchsbedingungen der Sehenswürdigkeiten zu ändern.


Rezensionen

Andere Sehenswürdigkeiten von Die Route der Römischen Kastelle

Placeholder
Placeholder
Placeholder

Touristenattraktionen in der Umgebung

Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
0:00
0:00