Ca să ajungi la Castelul Béldy din Jibou drumul te va purta printr-o pădure deasă, în inima județului Sălaj. Călătoria în natură va fi apoi urmată de una în trecut, în lumea nobililor maghiari.
Povestea construcției castelului se leagă de căsătoria lui Kálmán Béldy cu Pálma Wesselényi în 1903, pe un teren donat de tatăl miresei, Béla Wesselényi. Locul în care a fost construit se află pe vastul domeniul al familiei Wesselényi din jurul Jiboului, denumit de hărțile de epocă „Lunca”. Aspectul său amintește de vilele Renașterii târzii și de stilul arhitectural palladian, inspirat din arhitectura antică greacă și romană. Există aici și un mobilier de epocă de o valoare deosebită - biblioteca - o piesă ce rar poate fi găsită într-o formă atât de bine conservată în castelele Transilvaniei.
Prin tot ceea ce au întreprins, familiile Wesselényi și Béldy au ajutat la dezvoltarea economică și socială a acestor locuri. Au fost proprietari ai hergheliei de la Jibou și vânători înflăcărați, figuri politice marcante și susținători de edituri și reviste literare. Timpul a lăsat amprente adânci asupra castelului, căci a fost naționalizat în anul 1948 și a funcționat apoi ca azil de bătrâni și ca spital pentru bolnavi neuropsihici. A fost retrocedat urmașilor familiei, iar din anul 2009 se află în administrarea Consiliului Județean Sălaj.
Vino să explorezi acest crâmpei puțin cunoscut de patrimoniu și lasă-te purtat de poveștile unei lumi apuse, dar plină de farmec!
Particularități arhitecturale
Fațada castelului Béldy din Jibou amintește de splendoarea Renașterii. Grădina din față, cândva o explozie de flori dispuse în plan dreptunghiular, îi întâmpina cu eleganță pe oaspeții ce veneau la castel. Sunt de fapt 3 corpuri de clădire, cea mai impunătoare fiind castelul etajat, cu rezalite ce se întind cu măiestrie în față și se retrag discret către spate. Un element ce atrage atenția este loggia spațioasă, ce sprijină o terasă plină de farmec între cele două rezalite.
Scurtă incursiune istorică
Castelul are o istorie deosebită și o importanță culturală semnificativă datorită implicării familiilor care l-au deținut în viața culturală și politică a vremii. Construit în 1903 pentru căsătoria tinerilor Kálmán Béldy și Pálma Wesselényi, castelul a fost finanțat de familia Béldy. Familia Wesselényi a fost mereu cunoscută în zonă pentru creșterea cailor, deținând una dintre cele mai mari herghelii din Transilvania în secolul al XIX-lea. Prin căsătoria celor doi, familiile Wesselényi și Béldy și-au unit și hergheliile.
În curtea castelului existau terenuri de tenis și pentru dresajul cailor. Béla Wesselényi, fiul lui Miklós Wesselényi, a fost un crescător important de cai și a avut o herghelie faimoasă la Jibou. După primul război mondial, ginerele său, Kálmán Béldy, a fost implicat în politică și a susținut diverse proiecte editoriale și culturale. Averile baronilor maghiari au fost confiscate de comuniști în jurul anilor '50, ceea ce i-a determinat pe mulți dintre ei să părăsească țara.
În curtea castelului existau terenuri de tenis și pentru dresajul cailor. Béla Wesselényi, fiul lui Miklós Wesselényi, a fost un crescător important de cai și a avut o herghelie faimoasă la Jibou. După primul război mondial, ginerele său, Kálmán Béldy, a fost implicat în politică și a susținut diverse proiecte editoriale și culturale. Averile baronilor maghiari au fost confiscate de comuniști în jurul anilor '50, ceea ce i-a determinat pe mulți dintre ei să părăsească țara.
Experiențe unice
Dacă ai ajuns în zonă, nu rata o plimbare prin împrejurimi! Chiar în localitatea Jibou poți vizita o grădină botanică inedită, care te va uimi. Băile de la Jibou dispun de ape minerale și nămoluri ce sunt folosite la tratarea mai multor boli și afecțiuni. Acestea sunt organizate într-un mic complex balnear, cu câteva facilități care să te ajute să petreci o zi distractivă în aer liber: un loc special pentru grătar, tenis de masă sau tenis cu piciorul. Poți face mici drumeții pentru a vizita și alte obiective naturale din zonă precum Calcarele de Rona, Grădina Zmeilor de la Gâlgău Almașului sau Peștera de la Cuciulat, unde vei avea ocazia să descoperi inedite picturi rupestre.
Audioführung
3D-Animationsfilm
Virtuelle Tour
Einrichtungen
Zugang zum touristischen Ziel
Bicycle, Railroad, Walking, By car
Wi-Fi
No
Sanitäreinrichtungen vor Ort oder in der Nähe
No
Parkplatz
Own
Zugang Einrichtungen für Menschen mit Behinderung
No
Kontakt
Status
Vorübergehend geschlossen, in der Renovierung
Die Verantwortlichen behalten sich das Recht vor, die Besuchsbedingungen der Sehenswürdigkeiten zu ändern.
Rezensionen