Arhitectura tradițională în comuna Ozun

Besuchbar
Bine ai venit în comuna Ozun, un tărâm al istoriei și tradițiilor transilvănene! Situat în județul Covasna, Ozunul te așteaptă să îi descoperi arhitectura tradițională unică și peisajele încântătoare. Cele 7 sate care alcătuiesc comuna sunt: Ozun, Bicfalău, Lunca Ozunului, Lisnău, Lisnău-Vale, Măgheruș și Sântionlunca. Ele te vor întâmpina cu casele bine construite, cu șuri mari și acoperișuri de lemn, întocmai unor podoabe rurale. 

Descoperă meșteșugurile locale, transmise din generație în generație: prelucrarea lemnului pentru căzi, butoaie și mobilier tradițional pictat; prelucrarea osului și olăritul.

Fiecare pas pe care îl faci este o călătorie în timp, iar peisajul cultural este unul special, pentru că păstrează în mod fidel peisajul medieval al Europei: în centrul satului se află biserica, înconjurată de case, urmată de cercul grădinilor de zarzavat, de livezi, terenuri arabile, fânețe și pășuni, cercul exterior fiind chiar pădurea.

Ozun este locul în care tradiția, istoria și frumusețea naturală se întâlnesc într-un mod unic. Fiecare colț al acestui tărâm te invită să explorezi și să trăiești experiențe autentice în mijlocul unei culturi bogate și pline de viață. 

Istorie și arhitectură

Numele comunei Ozun înseamnă „lung” și provine din limba turcă veche, prima atestare documentară a satului o avem din anul 1332. În anul 1557 știm că satul avea deja 6 de gospodării. În cadrul săpăturilor arheologice au fost descoperite urmele unor locuiri în zonă încă de la începutul epocii bronzului. 

Peisajul cultural este unul specific, în centrul satului se află Biserica, înconjurată de case, urmat de cercul grădinilor de zarzavat, de livezi, terenuri arabile, fânețe și pășuni, cercul exterior fiind chiar pădurea. Casele sunt bine construite și au șuri mari realizate cu mult simț estetic. Fundația acestora este de piatră, de multe ori fără mortar de var. Accesul în casă se face întotdeauna din curte. Prispa a apărut mult mai târziu și este prezentă aproape la toate gospodăriile iar pentru umbrirea acesteia este plantată viță de vie. 
Fațadele caselor sunt înfrumusețate cu tâmplării ce sporesc valoarea arhitecturală a construcțiilor. Trebuie să remarcăm porțile specifice secuiești, mari, realizate din lemn sau porțile cu stâlp de piatră sculptată. 

Experiențe unice în zonă

Pe teritoriul administrativ al comunei întâlnim o arie naturală protejată, Mestecănişul de la Reci - Bălţile de la Ozun-Sântionlunca.

În sat sunt mai multe monumente istorice, dintre care amintim: Biserica reformată (secolul al XVII-lea), Castelul Béldy-Mikes (1755), Conacul Ujvárosy-Agoston (1810 - 1825), Conacul Pünkösti (1810), Conacul Temesvári (secolul al XIX-lea).

Pentru a vă îmbogăți experiența, merită să vizitați și: Biserica romano-catolică din Sântionlunca (1774), Capela Szent Iványi din Sântionlunca, secolul al XVIII-lea, Biserica reformată din Bicfalău, secolul al XVI-lea, Casa Simon din Bicfalău (1793), Biserica reformată din Lisnău, monument istoric, Biserica reformată din Măgheruș (1752) sau Cetățile Barabás și Törökvár din Lisnău-Vale.


Audioführung

Arhitectura tradițională în comuna Ozun

Ozun, județul Covasna

Kontakt
0267331002 - Primăria Comunei Ozun
0748227920 - Primăria Comunei Ozun

Einrichtungen
Parkplatz

in proximity

Status

besuchbar

Zugang zum touristischen Ziel

bicycle, railroad, walking, by car


Rezensionen

Andere Sehenswürdigkeiten von Route der Dörfer mit traditioneller Architektur

Placeholder
Placeholder
Placeholder
0:00
0:00