LaPas24: De(gustări) cu sens


Data și ora

05 Octombrie - 05 Octombrie 2024, 14:00 - 17:00


Despre

Scoatem în lume, aplaudăm public și degustăm produsele de aur ale artizanilor în Festivalul LA PAS 2024: brânza Gran Sârbova, cea mai bună brânză maturată din România, produsă de Curtea Culorilor, și miedul artizanal de la Miedăria din Buzău, cel mai bun din Europa! Ambele au fost premiate cu aur anul acesta la concursuri de profil prestigioase.

LA PAS înseamnă degustări cu sens, iar noi vom organiza aceste două degustări speciale, în prezența artizanilor, pe care ne bucurăm să îi avem alături de noi și la această ediție.

Vă invităm așadar să gustați din brânzeturile realizate de Curtea Culorilor, inclusiv Gran Sârbova, brânza maturată timp de 12 luni, premiată cu medalia de aur de către Federația Națională a Degustătorilor Autorizați din România. Poate că știți deja, dar merită să reamintim: este produsă de o întreprindere socială de inserție, de care se ocupă Adriana Formenti, o doamnă din Italia care s-a stabilit la Sârbova, județul Timiș, unde lucrează alături de tinere provenite din centre de plasament. Produc brânză ca-n Italia în satul din Banat – Tondello, Caciotta cu mirodenii, Ricotta coaptă la cuptor, Stracchino, Gran Sârbova, iată, de aur, și multe alte produse apreciate de consumatori.

Și tot LA PAS degustăm miedul artizanal produs de Mihai Negoț la Miedăria din Buzău, de la Pătârlagele. Mihai a fost prezent la festival și anul trecut și toată lumea a apreciat licoarea pe care o face din miere de albine fermentată. Între timp, el a câștigat o medalie de aur la cel mai important concurs dedicat la nivel european - Mead Madness Cup, organizat în Polonia, cu sortimentul India Pale Mead.
Degustările sunt programate în data de 5 octombrie 2024, ora 14:00, la Casa Tineretului Timișoara, strada Arieș nr. 19.
Participarea la eveniment este liberă, datorită susținerii din partea finanțatorului, partenerilor și voluntarilor.
Vă invităm să vă alăturați demersurilor noastre și să vă aduceți contribuția pentru un eveniment responsabil! În sensul acesta, vă încurajăm să faceți deplasarea la eveniment cu mijloace de transport în comun, pe jos sau cu bicicleta. Nu uitați nici recipientul de apă! Împreună putem reduce impactul determinat de apa îmbuteliată și putem crea un mediu potrivit de învățare și experimentare a valorilor de sustenabilitate pentru cei mici și cei mari.

**
Evenimentul are loc în cadrul proiectului „LA PAS în cartier”, dezvoltat de CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare. Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin Programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.
***
𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥𝐮𝐥 𝐋𝐀 𝐏𝐀𝐒 este un eveniment deschis publicului larg, pe perioada căruia organizatorii vor realiza materiale foto-video de promovare și informare, situație care va conduce incidental și la prelucrarea unor date personale reprezentând imagini ale participanților la eveniment. Prin prezența la 𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥𝐮𝐥 𝐋𝐀 𝐏𝐀𝐒, participanții își dau implicit acordul pentru eventuala lor apariție în materiale foto-video publicate/distribuite de organizatori și partenerii acestora pe canalele proprii de comunicare și către mass-media.

sursa

Evenimente similare

Toate

Dec

6

Decembrie de poveste

06 Decembrie - 22 Decembrie Pietonalul Liviu Rebreanu, Bistrița, Romania

Dec

4

Târgul de Crăciun Alba Iulia

04 Decembrie - 05 Ianuarie Cetatea Bastionară Alba Carolina, Alba Iulia, Romania

Noi

14

Conferința și vernisajul expoziției „Lagărul din Cetatea Oradea”

14 Noiembrie - 26 Ianuarie Strada Principală Nr. 3, Bădăcin 457266, Romania