Mănăstirea Arbore

in der Renovierung Besuchbar
Totul a început când Luca Arbore, mare boier și nepot al lui Ștefan cel Mare, construia un domeniu pentru familia sa numeroasă, comparabil cu aşezămintele voievodale. Iar în mai puţin de jumătate de an, în 1502, ridica și o biserică, închinată Sf. Ioan Botezătorul, ca o premoniție. În anul 1523, pentru că nu a renunțat la credința sa, lui Luca Arbore i se va tăia capul, alături de fiii lui. Ctitorul sfârșește astfel asemeni Sfântului Ioan Botezătorul, protector al bisericii sale. Mormintele lor se află în biserică.

La nici o altă mănăstire din Moldova nu vei găsi fresce precum cele de la Arbore. Aici, arta bizantină se îmbină cu cea a renașterii și goticului occidental. Fundalul este verde, spre deosebire de Voroneț, unde predomina albastrul. Verdele folosit în exterior este în cinci umbre și 47 de nuanțe, în combinație cu alte culori. Pictura sa este un început genial al stilului moldovenesc, dezvoltat în bisericile ulterioare, preluat chiar şi pe Muntele Athos.

De-a lungul timpului biserica a fost prădată. A rămas fără acoperiş și vreme de o sută de ani au crescut pe ea copaci înalţi, ale căror rădăcini nu se știe cum se vor fi înfipt în ziduri, pentru că bolţile au fost foarte puţin fisurate. Biserica a rămas în picioare, neclintită, iar sfinţii icoanelor de pe bolta naosului ori din altar aproape nu au fost atinşi.
 
Excepţională este și acustica ei. Legenda spune că ar exista sticle cu nisip în pereţi, după o metodă italienească, pentru a da sunetului puritate şi ecou amplu.
În anul 1993 a fost inclusă pe lista UNESCO, iar din 2022 a fost redeschisă obștei monahale și vizitării.
 
Dacă ai ajuns aici, înseamnă că vei avea ce povesti și la ce medita! An de an, pe 29 august, când se sărbătorește hramul bisericii și al comunei, toți arborenii, de oriunde s-ar afla, se întorc acasă.
 

Particularități arhitecturale

Stilul bisericii îmbină armonios tiparul post-romanic cu arhitectura moldovenească, prin integrarea unor linii gotice. 

Edificiul a fost construit din piatră brută şi cărămidă, elementul de unicitate al acestuia fiind înălţimea navei şi grosimea zidurilor. În plus, ansamblul monahal nu are turle, deoarece face parte dintre bisericile de dimensiuni medii, ridicate de boierii moldoveni, iar dreptul de a înălța turle îi aparținea doar domnitorului. 

La interior, lăcașul dispune de proporții armonioase, oferite de arcadele joase, fără spirale, pantele și sistemul de arce moldovenești. Pronaosul iese în evidență, fiind mult mai amplu decât în alte biserici din epocă, având o formă aproape pătrată. Între pronaos și naos se ridică un zid gros, deschis printr-un portal decorat elegant cu baghete încrucișate.

Unicitatea picturilor 

Frescele prezente la Mănăstirea Arbore au fost realizate în stil postbizantin, având puternice influenţe renascentiste și gotice. Pictura exterioară a fost degradată atunci când biserica a rămas fără acoperiș, dar în urma unei curățări atente, ea și-a redobândit o mare parte din frumusețea originală.

În pronaos se remarcă scene din viața Sf. Ioan Botezătorul, precum Banchetul lui Irod şi Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul. Tot aici mai pot fi văzute și icoana Fecioarei Maria cu Pruncul Iisus, precum și portretul Sf. Macrina ucigând diavolul. În schimb, în naos se află reprezentări ale Patimilor Mântuitorului şi scena Răstignirii.

Experiențe unice

În perioada în care salcâmii sunt înfloriți, în comună are loc Festivalul folcloric „Floare de Salcam”, apoi la data de 29 august se sărbătorește Hramul comunei, iar în a doua zi de Crăciun se organizează Balul Gospodinelor, unde locuitorii vin îmbrăcați în straie populare.

În proximitatea obiectivului mai poți găsi o serie de atracții turistice pe care ar fi păcat să le ratezi. Astfel că, după ce ai vizitat Mănăstirea Arbore, te mai poți opri și la alte lăcașe de cult din zonă, cum ar fi Mănăstirea Bogdana, Mănăstirea Humor sau Biserica de lemn de la Botoșoana, ori să descoperi Muzeul de Etnografie „Samuil și Eugenia Ioneț”, Centrul de Ceramică Neagră din Marginea, Grădina Zoologică și Herghelia din Rădăuți. 


Audioführung

Mănăstirea Arbore

DN2K, Strada Principală nr. 734, Arbore 727015, Romania

Einrichtungen
Zugang Einrichtungen für Menschen mit Behinderung

No

Zugang und Eintritt

Pe bază de bilet

Wi-Fi

No

Eintrittskarte

Adult: 10 lei/pers

Zugang zum touristischen Ziel

Bicycle, Walking, By car

Touristenführer

Român, Englez, Francez

Parkplatz

In proximity

Sanitäreinrichtungen vor Ort oder in der Nähe

Yes

Zahlungsmethoden

Cash

Status

in der Renovierung, Besuchbar

Kontakt

0733015835


Die Verantwortlichen behalten sich das Recht vor, die Besuchsbedingungen der Sehenswürdigkeiten zu ändern.

Zeitplan

Montag

08:00-18:00

Dienstag

08:00-18:00

Mittwoch

08:00-18:00

Donnerstag

08:00-18:00

Freitag

08:00-18:00

Samstag

08:00-18:00

Sonntag

08:00-18:00


Rezensionen

Andere Sehenswürdigkeiten von Route der Klöster in der Region Moldawien

Placeholder
Placeholder
Placeholder

Weitere Sehenswürdigkeiten in der Umgebung

Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
Placeholder
0:00
0:00