România Atractivă
22 Oktober 2024

Fiecare pas în județul Harghita spune o poveste
Fiecare județ al României este unic prin istoria și legendele sale locale, precum și prin tradițiile păstrate de demult.

Te invităm să străbați toate județele incluse în România Atractivă, iar pentru ca experiența să fie completă, îți prezentăm poveștile și obiceiurile fiecărei zone, astfel încât călătoria ta să fie una de neuitat!

De această dată facem un popas în județul Harghita. Aici te așteaptă nu mai puțin de 16 obiective incluse pe ruta Sfântului Ladislau, a castelelor, curiilor, castrelor romane, cetăților, bisericilor fortificate, precum și pe cea a gastronomiei tradiționale și a gospodăriilor cu arhitectură autentică. 

✴️ Care a fost importanța castrului roman de la Sânpaul


Județul Harghita ascunde numeroase obiective de patrimoniu, tradiții populare și legende care se îmbină perfect cu peisajele spectaculoase ale zonei. Puțini știu că, deși departe de Dunăre și de alte zone de interes ale Imperiului Roman, aceștia au ridicat la Sânpaul un puternic castru, descoperit târziu de arheologi. Castrul de la Sânpaul este singura fortificație importantă de pe valea superioară a Homorodului Mare. După cucerirea Daciei intracarpatice și pacificarea regiunii, era foarte important ca drumul de pe Valea Homorodului Mare, care lega Barbaricumul (zonele locuite de barbari) din estul Transilvaniei (Depresiunea Ciucului) cu interiorul provinciei, să fie bine protejat și supravegheat de armată și de autoritățile romane.

Un lucru fascinant care s-a petrecut și la Sânpaul, unde urmele structurilor romane se întind în partea centrală a satului sub clădirile și gospodăriile actuale, este refolosirea materialelor de construcții în epocile următoare. 

Când mergem în locuri celebre precum Malaga, vedem cum în zidurile Alcazabei maure apar coloane romane, luate din teatrul aflat la baza fortificației sau cum clădirea care a adăpostit Inchiziția spaniolă în Barcelona are în compoziție pietre de mormânt evreiești luate de pe Montjuïc. În mod similar, la Sânpaul, în Evul Mediu și în Epoca Modernă, ruinele castrului roman au fost folosite drept carieră de piatră pentru construcția caselor sau ale locașurilor de cult. De exemplu, cu prilejul construirii bisericii unitariene, în zidul bisericii vechi s-au descoperit un drum și numeroase pietre fasonate.
 

✴️ Biserica din Daia, o enciclopedie pictată a epocii sale


Biserica reformată din Daia »  

Județul Harghita are numeroase biserici aparținând diverselor confesiuni creștine existente în zonă, dar poate una dintre cele mai spectaculoase este biserica reformată din Daia. Datând din secolele XIII-XIV, este unică atât pentru tavanul cu cele 56 de casete, cât și pentru partea superioară, boltită a sanctuarului, care este decorată cu fresce albastru-verzui pictate între nervuri, în spiritul Renașterii Italiene.

Biserica reformată este cunoscută în mediile academice și ale istoricilor de artă drept una dintre bisericile cu cele mai frumoase fresce pictate, care au reușit să surprindă poetic atât credințele comunității, cât și realitatea istorică a perioadei traversate. Este ca o enciclopedie pictată, dispusă să-și dezvăluie povestea celor care își oferă răgaz să-i studieze detaliile. De exemplu, stema regilor Árpádieni, cu benzi albe și roșii, stema Sibiului, care prezintă o coroană cu două săbii încrucișate, stema sașilor, cu cele trei frunze albe, precum și stema cu un cap de zimbru cu stea și semilună a lui Lénárd Barlabási, vice-voievod al Transilvaniei, care a sprijinit construirea sanctuarului, precum și stema lui Ulászló Jagelló al II-lea, rege polonez ce avea o soție maghiară.
 
Județul Harghita mai ascunde, pe lângă biserici de o valoare istorică inestimabilă, și castele și conace, precum Castelul Urmánczy (construit de o familie de armeni), Conacul Gyárfás, Conacul Adorjan Imre sau Cetatea Mikó. Pe toate acestea și multe altele le puteți descoperi pe site-ul nostru și în aplicația mobilă de travel România Atractivă.

Conacul Gyárfás »  


Descoperă obiectivele din județul Harghita!